Circulaţia pe A1, între Şoimuş şi Simeria, se închide două luni
- Scris de tirmagazin3

Circulaţia pe autostrada A1, pe sectorul de aproximativ 15 kilometri cuprins între Şoimuş şi Simeria, se va închide începând de luni, până la jumătatea lunii noiembrie, pentru lucrări la joncţiunea cu lotul IV al autostrăzii Lugoj – Deva, timp în care traficul de pe ambele sensuri de mers va fi redirecţionat pe DN7, pe segmentul Simeria - Deva.
Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), începând de luni se va închide circulaţia rutieră pe autostrada A1, între km 353+660 şi km 368+650, respectiv tronsonul cuprins între nodul rutier Şoimuş şi nodul rutier Simeria.
Este vorba de un segment de 15 kilometri de autostradă care va fi închis complet, traficul urmând să se desfăşoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.
”Măsura închiderii circulaţiei pe acest tronson de autostradă a fost luată pentru a se putea executa lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăştie (aflat sub trafic) cu lotul IV al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuţie)”, arată un comunicat remis de CNAIR.
Reprezentanţii companiei de drumuri au adăugat, pentru News.ro, că lucrările sunt programate să se desfăşoare aproximativ două luni, avizul acordat antreprenorului fiind valabil până la jumătatea lunii noiembrie.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat