Cetăţeni străini depistați într-un camion cu fructe Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 16 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu fructe.
În cursul acestei dimineți, la ora 06.35, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, lădițe cu rodii pe ruta Turcia-Olanda.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 16 de cetăţeni străini. În cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Turcia şi Siria.
În continuare, poliţiştii de frontieră derulează verificări pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Articole înrudite
- Accident între un camion și un autoturism. Elicopterul SMURD intervine
- Petrom a inaugurat prima stație de încărcare electrică pentru camioane. Cât îți ia pentru un plin?
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină