Camion, „decapitat” după a ignorat semnul interzis. Ce intenții avea șoferul Recomandat
- Scris de tirmagazin3
Șoferul unui camion articulat care a ignorat un indicator rutier ce-i interzicea trecerea pe sub un viaduct feroviar, în Katovice, a rămas blocat sub acesta, iar când a fost scos de acolo camionul arăta de parcă fusese „decapitat”, relatează portalul local de știri Katowice24.
Accidentul a avut loc luni, la ora 4 de dimineață, când șoferul turc al unui camion Mercedes n-a ținut cont de indicatorul care semnala înălțimea maximă de 3 metri și a intrat pe sub calea ferată, blocând complet traficul. Șoferul a fost dus la spital pentru un control și, din fericire, acesta nu a fost rănit grav în urma incidentului.
Timp de mai multe ore, agenții de la poliția rutieră din Katowice au lucrat la fața locului pentru a supraveghea operațiunile de scoatere a camionului blocat.
În plus, aceștia au luat legătura și cu Căile Ferate Poloneze (PKP), care gestionează viaductul, pentru a verifica structura din punct de vedere tehnic.
Inspecția nu a evidențiat nicio deteriorare, aceasta fiind considerată aptă pentru utilizare, fără niciun pericol pentru siguranța feroviară.
Șoferul a fost amendat cu 1.100 de zloți pentru că a provocat incidentul rutier.
De asemenea, a primit 10 puncte de penalizare. Polițiștii au reținut două certificate de înmatriculare, ale capului tractor și ale remorcii.
Articole înrudite
- Un camion și un autotusirm s-au izbit
- Un camion a derapat și alte două mașini au lovit un parapet
- Restricții de circulație pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Rusaliilor catolice
- Accident între un buldoexcavator şi un camion
- Autoutilitară făcută praf după impactul cu un camion