Avertisment. Probleme în vămile din România. Posibile COZI pentru ȘOFERI
- Scris de tirmagazin3

Activitatea vămilor de interior este afectată parţial, miercuri, de la începerea programului de lucru, când angajaţii au constatat că programele informatice pe care sunt operate datele transporturilor de mărfuri aflate în tranzit nu mai funcţionează. Conform oficialilor, se va trece la operarea manuală până la remediarea problemelor.
Şeful Biroului Vamal de Interior Arad, Aurel Mateuţ, a declarat pentru News.ro că activitatea este afectată parţial în toate birourile vamale din ţară din cauza unor defecţiuni la sistemele informatice.
”Problemele au fost observate la începerea programului de lucru, în această dimineaţă (miercuri – n.r.). Sunt afectate doar transporturile aflate în tranzit, nu importurile şi exporturile. La Arad nu avem formate cozi de camioane”, a spus Mateuţ.
Conform sursei citate, la ora transmiterii acestei ştiri are loc o şedinţă la Direcţia Generală a Vămilor, din cadrul ANAF, la care se caută soluţii la problema apărută şi urmează ca până la remediarea defecţiunilor să se opereze manual datele în vămile de interior.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat