Accident cu mai multe mașini și un camion. 2 oameni sunt la spital Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Mobilizare de forțe, în această după-amiază, pe o șosea din vestul țării, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini și un camion.
Accidentul s-a petrecut pe raza localității Peștișu Mare, din județul Hunedoara. Au fost implicate patru persoane, iar în urma impactului, două dintre ele au fost rănite și transportate la spital.
Din primele informații se pare că un șofer, un tânăr de 35 de ani a intrat în mașina din fața sa, pe care a proiectat-o într-un microbuz de pe marginea drumului. Iar autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani a ajuns pe contrasens unde a lovit un tir care circula din sens opus.
”La data de 25 iunie 2024, în jurul orei 13:50, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ687, pe banda I, din direcția Hunedoara spre Deva, nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul care se deplasa în fața sa, fiind condus de un bărbat de 54 de ani, pe care l-a tamponat din spate și l-a proiectat într-o autoutilitară staționată în afara părții carosabile.
Totodată, după momentul impactului, autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autotrenul condus de un bărbat de 35 de ani, din Hunedoara”, transmite IPJ Hunedoara.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a șoferului vinovat și a unei pasagere în vârstă de 54 de ani, care se afla în autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.
Articole înrudite
- Ministerul Finanțelor vrea să suspende sancțiunile aplicate prin sistemul e-Transport
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz