A intrat sub remorca unui camion și a murit Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Un tânăr în vârstă de 37 de ani și-a pierdut viața, miercuri după-amiază, în urma unui grav accident de circulație, în timp ce circula cu mașina pe strada Podului din Sibiu. Din cauze încă necunoscute de anchetatori, șoferul a ieșit cu autoturismul în afara șoselei și s-a izbit violent de remorca unui autotren parcat.
Pentru scoaterea șoferului din mașină, a fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare ale SMURD.
”Un autoturism a intrat sub remorca unui TIR, se efectuează manevre de descarcerare pentru o victimă, din autoturism. Din nefericire persoana de sex masculin în vârstă de aproximativ 37 de ani prezintă leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Stefan.
Poliția cercetează cazuzele accidentului în urma căruia tânărul care se afla la volan și-a pierdit viața.
”Din primele cercetări efectuate, a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Calea Gușteriței spre DJ 106, din cauze care se vor stabili, un sibian în vârstă de 37 de ani, aflat singur în mașină, a ieșit în afara carosabilului și a intrat în coliziune frontală cu o semiremorcă parcată în apropierea drumului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter.
Articole înrudite
- Accident între un camion și un autoturism. Elicopterul SMURD intervine
- Petrom a inaugurat prima stație de încărcare electrică pentru camioane. Cât îți ia pentru un plin?
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină