80 de șoferi de camion, microbuz și autobuz amendați în Ploiești în 4 ore Recomandat
- Scris de tirmagazin3

Polițiștii locali au desfășurat marți la primele ore ale dimineții o acțiune care a vizat transportatorii de marfă și persoane.
Potrivit instituției, în intervalul orar 05:30-09:30, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au desfășurat acțiuni de control având ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule destinate transportului de marfă și persoane, care nu respectă prevederile Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr. 131/2011, art. 12 privind masa maximă admisă, precum și ale H.C.L. nr. 228/2006, art. 12.1, pct. 2 privind transportul de persoane cu microbuze sau autobuze (cu excepția autovehiculelor S.C. TCE S.A.) fără autorizație de circulație eliberată de Primăria Municipiului Ploiești, utilizarea altor terminale, circulația autovehiculelor pe alte trasee și oprirea în alte stații decât cele stabilite de Consiliul Local.
Acțiunile s-au desfășurat pe strada Democrației, Bulevardul Republicii, Bulevardul Independenței, Bulevardul București , Șoseaua Vestului, strada Ștrandului, strada Găgeni, strada Gheorghe Grigore Cantacuzino și strada Depoului.
Au fost verificați 136 conducători auto, dintre aceștia 83 fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 20.750 lei.
Echipajele Poliției Locale Ploiești vor desfășura în continuare astfel de acțiuni, în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul transportatorilor și pentru asigurarea respectării normelor legale
Articole înrudite
- Accident între un camion și un autoturism. Elicopterul SMURD intervine
- Petrom a inaugurat prima stație de încărcare electrică pentru camioane. Cât îți ia pentru un plin?
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină