22.320 de kilograme deșeuri din hârtie, ascunse în camion
- Scris de tirmagazin3
Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a peste 22 de tone deșeuri din hârtie, care aveau ca destinație o societate comercială de pe teritoriul ţării noastre.
În data de 23.12.2021, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român, în vârstă de 56 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din hârtie.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 22.320 de kilograme deșeuri din hârtie, încărcate din Bulgaria și care aveau ca destinație o societate comercială de pe raza judeţului Ilfov.
În urma verificărilor documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.
În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.
Articole înrudite
- Au devenit campioni la fotbal și s-au plimbat cu un camion. Unde e asta?
- Un camion cu masa de peste 136 de tone va tranzita județul Prahova
- Accident cu 2 mașini și un camion
- A apărut camionul care produce un curcubeu. La ce folosește?
- Halep, după ce a fost prinsă dopată: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion