Logo
Imprimă această pagină

236.740.000 lei pentru Centura Comarnic pentru că Autostrada spre munte nu se face

236.740.000 lei pentru Centura Comarnic pentru că Autostrada spre munte nu se face

Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat, luni, că a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a centurii oraşului Comarnic, proiect important pentru descongestionarea traficului de pe Valea Prahovei, relatează Agerpres.

Conform unui comunicat transmis de CJ, licitaţia pentru acest obiectiv de investiţii a fost câştigată de asocierea SC Frasinul SRL (lider) – SC Artehnis SRL, valoarea fiind de 236.740.000 lei fără TVA.

Centura va ocoli oraşul Comarnic şi DN 1 prin vest, va avea o lungime de aproape şase kilometri şi două benzi de circulaţie.

În cadrul proiectului vor fi construite trei poduri noi şi va fi dublat podul peste râul Prahova de pe D J101R. De asemenea, se va construi un pasaj peste râul Prahova şi calea ferată Ploieşti – Braşov.

Potrivit CJ, termenul pentru proiectare este de trei luni, iar cel de execuţie este de 21 de luni.

Proiectul va fi finanţat prin Programul Operaţional Transport 2021-2027.


SCHMITZ CARGOBULL S.KOE IN ROMANIA


ETC IVECO GALATI

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.