NOI AMENDAMENTE PRIVIND TIMPUL DE CONDUS ȘI STAȚIONAREA ÎN STATELE UE
- Publicat în News
Comisia pentru Transport și Turism a înaintat câteva amendamente care privesc transportul pe drumurile din Europa. Urmează negocierile pentru adoptarea lor.
Comisia pentru Transport și Turism a înaintat câteva amendamente care privesc transportul pe drumurile din Europa. Urmează negocierile pentru adoptarea lor.
Manipularea timpului de lucru, dar și odihna în cabină sunt aspru pedepsite în Danemarca.
Poliția din Danemarca a anunțat că a acordat cea mai mare amendă unui șofer de camion care a manipulat tahograful. Este vorba de suma de 35.000 de euro, iar sancțiunea a intervenit în urma unui control de rutină.