OFICIAL. Vor exista scăderi salariale de până la 40%

  • Publicat în News

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, admite că în cazul unor bugetari salariile vor scădea cu procente între 10 şi 40 la sută, cea mai mare scădere fiind în cazul preşedintelui României. Ea a spus că în această situaţie sunt însă foarte puţini bugetari, fiind necesară această diminuare pentru a corecta dezechilibre, în condiţiile în care erau situaţii în care directorul unei instituţii din subordinea unui minister avea salariul de 13.000 de lei, iar directorul unei alte instituţii avea un salariu de 2.700 de lei.

Citeşte mai departe ...

Salariile în INDUSTRIA AUTO au EXPLODAT

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în noiembrie de 2.464 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 72 lei (+3%), iar valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (6.157 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.409 lei), a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Citeşte mai departe ...

Simulare. Câți bani vei câștiga de la 1 ianuarie după nouă Revoluție fiscală. (5 scenarii)

  • Publicat în News

Salariul minim brut pe economie ar urma să ajungă la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, cu mutarea tuturor contribuțiilor la pensii și sănătate de la angajator la angajat, potrivit declarațiilor publice ale guvernanților. StartupCafe.ro a cerut Ministerului Muncii calculul exact al costului salarial al unei firme pentru un angajat cu noul salariu minim 2018, dacă se va aproba, și am primit calculele pentru cele 5 situații posibile, cu deducerile aferente fiecărei categorii.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.