Logo
Imprimă această pagină

Șofer forțat să conducă sute de km deși făcuse un infarct Recomandat

Șofer forțat să conducă sute de km deși făcuse un infarct

Șofer de camion despăgubit – Un șofer de camion care a suferit un infarct în Germania a fost obligat să conducă mai mult de 600 km – practic forțat de compania angajatoare să continue să lucreze deși condițiile sănătate nu îi permiteau. Odată îndeplinită misiunea, a fost concediat. Cazul a ajuns pe masa instanței din Spania. Recent, judecătorii au decis ca șoferul de camion să fie reintegrat în funcție și să primească despăgubiri de 30.000 euro.


Curtea Superioară de Justiție a aprobat sentința Tribunalul Social numărul 1 din Alicante. Muncitorul a solicitat o indemnizație mai mare ținând cont de faptul că dreptul fundamental la integritate a fost încălcat. După ce bărbatul a suferit un infarct, au trecut 9 zile până să poată ajunge acasă. Dar ce s-a întâmplat?
Potrivit faptelor dovedite, șoferul de camion a suferit un infarct pe 12 decembrie 2021 în timp ce se afla în cursă trebuind să facă livrări în Germania și Suedia. Având în vedere situația critică a inimii, a fost internat în spital în orașul german Euskirchen. Acolo a rămas două zile și apoi a fost externat cu obligația de a merge la un alt centru medical dacă situația sa se agrava.
Angajatul a informat superiorul că simte dureri în piept. Dar firma a decis ca el să continue misiunea, înainte de întoarcerea în Spania. I s-a spus că fără concediu medical nu îi pot permite transferul așa că au trimis toată documentația la centrul de sănătate.

După ce a părăsit spitalul din Germania șoferul de camion a călătorit până la Strasbourg (în Franța) trecând prin Olanda. În total, a condus alți 674 de km. În orașul francez a luat de un coleg și ajutat să facă alte șapte livrări ulterior la Barcelona. Câteva zile mai târziu a fost concediat și obligat să restituie companiei telefonul modul și cardurile în ciuda faptului că se simțea rău. (ziarulromanesc.de)


bratu swinger


VERSUS S03 E03

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.