UNTRR solicită măsuri imediate pentru reducerea perioadei de înmatriculare a autovehiculelor comerciale Recomandat

UNTRR solicită măsuri imediate pentru reducerea perioadei de înmatriculare a autovehiculelor comerciale

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sprijinul și intervenția urgentă pentru reducerea perioadei nejustificat de lungi de înmatriculare a autovehiculelor comerciale în România, afectând activitatea transportatorilor rutieri pentru care autovehiculele comerciale reprezintă principalele mijloace de producție.

În prezent, transportatorii români trebuie să aștepte 60-90 zile pentru a putea realiza o programare în vederea depunerii documentelor necesare obținerii certificatelor de înmatriculare pentru autovehiculele lor. În tot acest timp, transportatorii români nu își pot opera autovehiculele, care pentru industria noastră reprezintă principalele mijloace de producție. Această situație afectează activitatea multor transportatori români care ajung să nu își mai poată onora contractele în desfășurare, pentru că deși dețin mijloacele de transport, acestea sunt blocate nejustificat de mult din cauza procedurilor de înmatriculare.

Considerăm inacceptabil ca în România, o programare pentru înmatricularea autovehiculelor să dureze mai mult de 2 luni, când înmatricularea ar trebui să se realizeze în maxim 2 ore, ca în orice alt Stat Membru UE și chiar din afara UE precum în Republica Moldova.

În acest context, UNTRR solicită Guvernului României și MAI măsuri urgente prin care să se asigure înmatricularea autovehiculelor comerciale în cel mult 2 ore și să întreprindă toate demersurile necesare pentru implementarea imediată a acestor măsuri, în vederea deblocării activității transportatorilor români afectați.

Reamintim că industria transporturilor rutiere are o contribuție la Produsul Intern Brut (PIB) al României în creștere în ultimii ani, fiind principala modalitate de transport utilizată pentru exporturile realizate din țara noastră, iar orice blocaj al activității de transport rutier afectează buna funcționare a economiei românești în ansamblu.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.