„Firma-mamă” de transport este responsabilă dacă un șofer de camion nu respectă timpii de condus

  • Publicat în News

Legislația Uniunii Europene (UE) se opune ca o întreprindere să poată desemna o un terț responsabil de respectarea dispozițiilor UE privind perioadele de conducere și de repaus ale conducătorilor auto și să transfere astfel către aceasta din urmă răspunderea penală pentru încălcările acestor dispoziții, atunci când dreptul național nu permite luarea în considerare a încălcărilor astfel imputate prepusului menționat pentru a aprecia dacă întreprinderea de transport se conformează cerinței privind buna reputație.
Este decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o speță de vizează legislația austriacă, care le permitea transportatorilor să nu piardă niciodată certificarea din cauza nerespectării condiției bunei reputații dacă „pasau” responsabilitatea unui terț.


Ce prevede speța

În speța ajunsă în atenția CJUE, o întreprindere de transport austriacă desemnase, conform legislației naționale, un „prepus responsabil”, care își asuma responsabilitatea respectării timpului de lucru al conducătorilor în cadrul acestei întreprinderi, responsabilul nefiind însă nici manager de transport, nici mandatar împuternicit să reprezinte întreprinderea față de terți și nu avea nici o influență semnificativă asupra administrării întreprinderii. Persoana responsabilă desemnată, un terț, practic, față de transportatorul rutier, a contestat în fața instanței austriece mai multe amenzi pe care i le-a aplicat administrația pentru încălcarea normelor privind orele de conducere zilnice și utilizarea tahografului.
Instanța austriacă a considerat că desemnarea în calitate de prepus responsabil implică transferul către această persoană a răspunderii penale pentru încălcările în cauză. În plus, potrivit dreptului austriac, conduita persoanei astfel desemnate nu ar putea să fie luată în considerare pentru a aprecia dacă întreprinderea în cauză se conformează cerinței privind buna reputație prevăzută de dreptul Uniunii. Instanța austriacă ridică problema dacă, în astfel de împrejurări, o asemenea desemnare este compatibilă cu dreptul Uniunii.


Care a fost cazul în sine

O întreprindere de transport rutier nu se poate degreva de responsabilitatea sa de a respecta perioadele de conducere și perioadele de repaus ale conducătorilor auto transferând-o unei terțe persoane Dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care, prin faptul că permite un astfel de transfer de responsabilitate, împiedică afectarea bunei reputații a întreprinderii și adoptarea de sancțiuni în privința acesteia.
Dreptul Uniunii prevede că întreprinderile de transport trebuie să se conformeze unei cerințe privind buna reputație. În special, trebuie ca nici întreprinderea, nici managerul său de transport sau o altă „persoană relevantă” stabilită de statul membru în cauză să nu fi fost condamnat(ă) sau să nu i se fi aplicat sancțiuni pentru încălcări grave ale dreptului Uniunii în ceea ce privește perioadele de conducere și perioadele de repaus ale conducătorilor auto, timpul de lucru și instalarea și utilizarea aparaturii de înregistrare. Astfel de condamnări sau sancțiuni pot conduce la pierderea bunei reputații a întreprinderii și la retragerea autorizației de exercitare a ocupației de operator de transport.

O întreprindere de transport austriacă a desemnat, conform legislației sale naționale, un „prepus responsabil”, care asuma responsabilitatea respectării timpului de lucru în cadrul acestei întreprinderi. Această persoană nu era nici manager de transport, nici mandatar împuternicit să reprezinte întreprinderea față de terți. Ea nu avea nici o influență semnificativă asupra administrării întreprinderii. Aceasta contestă în fața instanței austriece mai multe amenzi pe care i le-a aplicat administrația pentru încălcarea normelor privind orele de conducere zilnice și utilizarea tahografului.

Potrivit acestei instanțe, desemnarea în calitate de prepus responsabil implică transferul către această persoană a răspunderii penale pentru încălcările în cauză. În plus, potrivit dreptului austriac, conduita persoanei astfel desemnate nu ar putea să fie luată în considerare pentru a aprecia dacă întreprinderea în cauză se conformează cerinței privind buna reputație prevăzută de dreptul Uniunii. Instanța austriacă ridică problema dacă, în astfel de împrejurări, o asemenea desemnare este compatibilă cu dreptul Uniunii.

În hotărârea sa, Curtea observă mai întâi că o persoană prepusă precum cea în discuție trebuie să fie considerată „persoană relevantă” stabilită de statul membru, astfel încât conduita sa trebuie luată în considerare pentru aprecierea bunei reputații a întreprinderii în cauză.

Ea constată în continuare că o reglementare națională precum cea în discuție împiedică, cu încălcarea dreptului Uniunii, afectarea bunei reputații a întreprinderilor de transport rutier și adoptarea unor sancțiuni în privința acestora, chiar dacă persoanele care trebuie considerate, în raport cu aceste întreprinderi, drept „persoane relevante” au săvârșit încălcări grave ale reglementărilor dreptului Uniunii.

Ce a decis

Astfel, condamnările pentru încălcări grave pronunțate împotriva acestor persoane și sancțiunile aplicate nu ar conduce niciodată la o procedură de control al bunei reputații a întreprinderii în cauză și nici nu ar fi luate în considerare cu ocazia controalelor exercitate de autoritățile competente pentru a verifica dacă întreprinderile autorizate să exercite ocupația de operator de transport rutier continuă să îndeplinească cerințele prevăzute de dreptul Uniunii.


Astfel, săvârșirea încălcărilor, indiferent de numărul și de gravitatea lor, nu ar putea niciodată să conducă la pierderea unei astfel de bune reputații și nici, pe cale de consecință, la retragerea sau la suspendarea autorizației de exercitare a ocupației de operator de transport rutier.
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii se opune ca o întreprindere să poată desemna o persoană drept persoană responsabilă de respectarea dispozițiilor Uniunii privind perioadele de conducere și perioadele de repaus ale conducătorilor auto și să transfere astfel către aceasta din urmă răspunderea penală pentru încălcările acestor dispoziții, atunci când dreptul național nu permite luarea în considerare a încălcărilor astfel imputate prepusului menționat pentru a aprecia dacă întreprinderea de transport se conformează cerinței privind buna reputație.


VERSUS S03E01


SCHMITZ CARGOBULL S.KOE IN ROMANIA

 

Citeşte mai departe ...

Șoferul de camion care transporta țigări de contrabandă, arestat

  • Publicat în News

Astăzi, a fost admisă propunerea procurorului de caz şi prin urmare, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Giurgiu a dispus cercetarea în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile a cetăţeanului bulgar, şoferul autocamionului depistat în PTF Giurgiu, pentru comiterea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.