VIDEO. Doua camioane s-au izbit, șofer incarcerat!
- Publicat în News
Doua camioane s-au ciocnit violent, astfel ca unul dintre soferi a ramas incarcerat in cabina zdrobita.
Doua camioane s-au ciocnit violent, astfel ca unul dintre soferi a ramas incarcerat in cabina zdrobita.
Acordul privind Brexitul a fost respins marţi seară, de Camera Comunelor. Votul a fost de 391 la 242 şi a fost urmat de discursul premierului Theresa May. Premierul a precizat că Parlamentul urmează să hotărască dacă Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană (UE) fără acord şi o eventuală amânare a Brexitului, relatează The Associated Press. Un purtător de cuvânt la preşedintelui Consiliului European Donald Tusk a declarat că, în condiţiile în care mai sunt doar 17 zile până la data de 29 martie, votul de marţi seară a crescut semnificativ perspectiva unui Brexit fără acord. "Dacă există o soluţie, aceasta poate fi găsită doar de Londra", a spus el, conform BBC.
Fostul ministru al Tranporturilor, Lucian Șova (PSD), a avut, marți, în Parlament, un dialog tensionat, între patru ochi, cu actualul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc (PSD), la finalul ședinței comisiei de resort din Camera Deputaților unde cei doi au avut public un schimb de replici tăios în fața presei.