Scania a adus viitorul transportului electric pe șoselele României Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
În perioada 12-14 noiembrie 2025, Electric Journey a ajuns în România, la București, în cadrul Academiei Titi Aur.
Evenimentul s-a încheiat cu un succes remarcabil: în cele trei zile au participat peste 100 de clienți din toată România și Bulgaria, toți interesați de sectorul electric și de viitorul mobilității sustenabile.
Test-drive-uri cu Porsche, Lamborghini, Bentley și Audi alături de partenerii Porsche
Participanții au avut ocazia să experimenteze, alături de partenerii Porsche, sesiuni exclusive de test&drive cu modele Porsche, Lamborghini, Bentley și Audi – o experiență premium care a completat perfect demonstrațiile Scania în zona vehiculelor electrice pentru transportul profesional.
Prezentarea tehnologiei Scania și prezența partenerilor
Pe parcursul evenimentului, la prezentări au fost alături de Scania partenerii: Scania Credit, CTE Solution, Bridgestone, Fuchs, Kempower și Shell. Aceste companii contribuie direct la ecosistemul de electromobilitate, fie prin soluții financiare, fie prin infrastructură de încărcare, lubrifianți, roți sau servicii complementare.
Șase camioane electrice de ultimă generație în centrul atenției
Participanții au testat șase camioane electrice Scania, printre care:
-40 R A4x2NB (624 kWh);
-23 P B4x2NB (416 kWh);
-36 P B6x4NB.
Evenimentul a oferit o perspectivă practică asupra modului în care pot fi optimizate consumul de energie, timpul de încărcare și integrarea vehiculelor electrice în operațiunile existente.
Dialog despre tranziția electrică
Discuțiile au vizat teme esențiale pentru transportatorii care iau în calcul electrificarea flotelor:
-experiența reală la volan;
-tipurile de încărcare și infrastructura necesară;
-optimizarea duratei de viață a bateriilor;
-planificarea inteligentă a rutelor;
-importanța încărcării strategice și a soluțiilor digitale.
Scania a evidențiat modul în care planificarea rutei, alegerea stațiilor de încărcare și integrarea instrumentelor digitale devin avantaje competitive în transportul electric modern.
România, o piață pregătită pentru mobilitate electrică
România devine tot mai relevantă pentru soluțiile de transport electrificat în contextul european. Prin acest road-show, Scania și-a reafirmat angajamentul de a aduce inovația aici și de a accelera tranziția către vehicule electrice în mod aplicat, profesionist și orientat către rezultate.
Transportul electric – soluția de prezent
Evenimentul a demonstrat încă o dată că transportul electric nu mai este doar despre viitor. Este o soluție a prezentului, care oferă șoferilor confort, operatorilor eficiență, iar mediului – sustenabilitate reală.
Articole înrudite
- Palestinian descoperit sub un camion care intra în România
- Proprietarul Scania și MAN, împrumut de 500.000.000 euro de la Banca Europeană
- VIDEO Un nou Pod peste Tisa între România și Ucraina va fi inaugurat
- Șofer român de camion, jefuit în Germania. I s-a administrat o substanță necunoscută
- Taxa de 100 euro despăgubiri la încărcarea camioanelor. Presiuni pe transportatori să renunțe la ea





