Logo
Imprimă această pagină

IVECO - camionul Eurocargo cu numărul 600.000 Recomandat

IVECO - camionul Eurocargo cu numărul 600.000

IVECO a anunțat, pe 21 iulie, că producția camioanelor Eurocargo a ajuns la 600.000 de unități.

Fabrica din Brescia, unde lucrează 1.600 de angajați IVECO și unde sunt produse aceste vehicule, reprezintă o locație emblematică pentru brand, care s-a dovedit a fi inovator cu fiecare generație nou produsă.
"Celebrăm cu mândrie producția camionului Eurocargo cu numărul 600.000, ajuns la a patra generație, care se bucură de un succes continuu, de mulți ani de zile. Acest vehicul nu poate fi alimentat decât cu gaz natural și susține angajamentul constant al IVECO pentru mobilitatea sustenabilă. Lansat în 1991, camionul Eurocargo, proiectat de Bertone, a fost produs pentru a fi cel mai inovator vehicul industrial de pe piață - așa cum se reflectă în succesul formidabil al vânzărilor - cu o platformă de cabină modulară care permite un domeniu de aplicare extins pentru customizarea camionului fără costuri ridicate. Istoria semnificativă pe care o avem în spate ne îndrumă pe o cale a îmbunătățirii și inovației permanente care, în următorii ani, va conduce vehiculele noastre de a fi mai ecologice ca niciodată", a declarat Marco Colonna, directorul fabricii Brescia.
Un pionier în sustenabilitate, IVECO ajută la reducerea activă a emisiilor de CO2 , prin vehiculele sale care funcționează cu energie alternativă și care oferă soluția ideală pentru tranziția către combustibilii alternativi în industria de transporturi. Gazul natural ajută atât mediul înconjurător, cât și economia, fiind cea mai eficientă soluție de astăzi pentru nevoile de mâine.
De asemenea, IVECO a anunțat că, în următoarele luni, la uzina de la Brescia vor fi instalate 20.000 m2 de panouri solare, care au rolul să reducă emisiile de CO2 cu 1.300 tone pe an.
Modelele Eurocargo alimentate cu gaz natural sunt totodată extrem de silențioase, lucru care le face potrivite pentru misiunile urbane. Fabrica produce inclusiv modele speciale pentru a fi folosite în aplicații speciale (armată sau centre de pompieri).
Flexibilitatea este posibilă datorită muncii în echipă și datorită sistemului de producție integrat "World Class Manufacturing", care a fost introdus în 2007 în scopul de a se ajunge la zero defecte, pierderi și accidente. Acest sistem oferă camionului Eurocargo un avantaj, nu numai din punct de vedere al design-ului, dar și al performanței.
Fabrica Brescia datează din 1903, când Roberto Züst a fondat Fabbrica Automobilli, o companie care în 1928 a devenit Offcine Meccaniche (OM) și a fost cumpărată de Fiat în 1968. După ce, inițial, producea mașini (inclusiv mașini de curse), OM s-a deplasat către sectorul agricol și apoi către vehiculele industriale. În 1975, OM era printre partenerii fondatori ai noii companii IVECO.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.