IVECO A LANSAT NOUL IVECO S-WAY: CAMIONUL CONECTAT 100%, ORIENTAT SPRE CONDUCĂTORUL AUTO Recomandat

IVECO A LANSAT NOUL IVECO S-WAY: CAMIONUL CONECTAT 100%, ORIENTAT SPRE CONDUCĂTORUL AUTO

IVECO S-WAY este primul vehicul din noua gamă de camioane grele IVECO WAY, dezvoltat pentru a oferi un
pachet complet de caracteristici și servicii axate pe șofer, pe durabilitate și pe un nivel avansat de conectivitate,
oferind noi servicii personalizate.


Modelul IVECO S-WAY a fost lansat la un eveniment global
care a avut loc la Madrid pe 2 iulie 2019.
Soluții integrate
"În cadrul CNH Industrial, IVECO face parte din ceva mult mai
mare și utilizează sinergiile din cadrul Grupului. Acest nou
camion greu nu este doar o realizare a mărcii IVECO, ci și o
piatră de hotar importantă pentru CNH Industrial ca întreg. "
Cu această lansare, este introdusă noua gamă de camioane
grele IVECO WAY care marchează o schimbare puternică prin
furnizarea către clienți a unei soluții integrate de transport,
durabilă din punct de vedere economic și ecologic, în care
serviciile din jurul produsului devin mai importante decât
produsul în sine.", a declarat Hubertus Mühlhäuser, Chief
Executive Officer al CNH Industrial.
"Vrem să avem camionul cu care să lucreze cel mai ușor
furnizorii și clienții noștri, adaptând în același timp vehiculele
noastre necesităților vieții șoferului, care astăzi este mai mult
decât un simplu călător pe un traseu. Sustenabilitatea implică,
de asemenea, responsabilitatea noastră de a face acest loc de
muncă, care este esențial pentru societatea noastră, mai
atrăgător și plăcut... care să depășească sfera adăugării unor
opționale sau din elemente din piele și lemn", a afirmat Gerrit
Marx, președintele Vehicule Comerciale și Speciale.
IVECO S-WAY: camionul greu IVECO pentru viitoarea
decadă

Sistemul IVECO S-WAY duce mai departe tehnologia introdusă
în generațiile anterioare de vehicule și adaugă o nouă cabină
complet redesenată în jurul nevoilor șoferului și ale
proprietarului. În fața concurenței acerbe, operatorii de logistică
au nevoie de o îmbunătățire a duratei de funcționare, eficiență
și productivitate pentru flotele lor. Noul IVECO S-WAY
îndeplinește perfect aceste cerințe, oferind un pachet complet
de caracteristici și servicii fără egal, dezvoltate având în centrul
preocupările pentru șofer, durabilitatea și un nou nivel de
conectivitate extins, menit să reducă costul total de proprietate.
Este mai mult decât un produs: oferă un model de afaceri care
acoperă întregul ciclu de viață al vehiculului și îi ajută pe
parteneri să îndeplinească cerințele clienților proprii.
Cabină reproiectată
Cabina are un nou design și este centrată pe nevoile
conducătorului auto, oferă condiții de viață și de muncă de
primă clasă, într-un mediu spațios, o ergonomie excelentă
pentru condus și un aspect bine gândit, care combină
funcționalitatea cu confortul. Designul a fost gândit, de
asemenea, cu structură armată (ECE R29.03) pentru siguranța
șoferului și o vizibilitate mult îmbunătățită.
În reproiectarea cabinei, IVECO a profitat de fiecare ocazie
pentru a obține economii de costuri și câștiguri de productivitate
în beneficiul profitabilității proprietarului. Noul design
optimizează performanța aerodinamică, sporind în continuare
eficiența excelentă a combustibilului cu o economie de până la
4%. De asemenea, contribuția la costul total scăzut al
exploatării a fost realizată din proiectare. Spre exemplu, bara
de protecție a fost făcută din mai multe părți, fapt care reduce
costul de reparație, deoarece numai partea afectată trebuie să
fie înlocuită în caz de avarie.
IVECO S-WAY: camionul conectat 100%
Noua Connectivity Box de pe modelul IVECO S-WAY este un
dispozitiv de conectare puternic, care colectează, procesează

și schimbă date în timp real. Aceasta funcționează pe o
platformă de servicii dezvoltată în parteneriat cu Microsoft, care
asigură stocarea și gestionarea sigură a datelor, dar și multe
servicii cu valoare adăugată. Proprietarii și șoferii sunt conectați
în permanență cu vehiculul pe dispozitivul mobil sau pe PC prin
portalul și aplicația MyVeco.
IVECO S-WAY utilizează conectivitatea pentru a îmbunătăți
viața șoferului la bord, oferind o experiență de conducere
superioară, cu asistență avansată a șoferului, combinate cu
servicii dezvoltate pentru a-i ajuta să lucreze fără efort și
eficient, accesate prin intermediul aplicației MyVeco Easy Way.
Conectivitatea avansată a modelului IVECO S-WAY a fost
dezvoltată pentru a ajuta operatorii de logistică să asigure
profitabilitatea afacerilor lor prin maximizarea timpului de
funcționare a vehiculului, oferind un serviciu consistent și
predictiv cu My IVECO Way. De asemenea, deblochează o
nouă ofertă modulară de servicii personalizate premium,
inclusiv consiliere profesionistă privind combustibilii,
managementul flotei și întreținere, pentru a optimiza
performanța și eficiența flotei.
IVECO S-WAY: camionul durabil
Noul model IVECO S-WAY se bazează pe performanțe
durabile remarcabile, obținând reduceri suplimentare ale
emisiilor de PM, NOx și CO2. Vehiculul combină TCO scăzut
cu emisiile reduse. Acest lucru este posibil prin sistemul
exclusiv de post-tratare HI-SCR și prin eficiența excepțională a
combustibilului, rezultată din tehnologia avansată a motoarelor,
transmisia Hi-Tronix și soluțiile multiple de economisire a
combustibililor, cum ar fi Smart EGR.
Pentru operatorii de logistică care doresc să conducă o flotă
"ecologică", IVECO S-WAY Natural Power rămâne singurul
camion LNG care oferă o rază de până la 1.600 km pentru
misiuni de transport de lungă durată, cu o putere de 460 CP.
Prin acest vehicul, se poate beneficia de toate avantajele
gazului natural, singura alternativă imediată pentru emisii
scăzute, care oferă emisii de particule cu 99% mai mici decât

motorina, cu 90% mai puțin NO2. CO2 este cu 95% mai redus,
aproape de zero.
Gama IVECO S-WAY: centrată pe client
Gama IVECO WAY, prin noul său nume, semnalează noua
abordare a mărcii, care exploatează pe deplin posibilitățile
oferite de conectivitate - un nou mod de a fi "focusat pe client"
prin crearea unui set de soluții pentru a sprijini clienții la fiecare
moment din ciclul de viață al vehiculului. Concentrarea pe client
se extinde la șofer, ridicând calitatea vieții la bord. Se introduce
un nou mod de operare, în care conectivitatea pune șoferul,
proprietarul și IVECO să lucreze împreună pentru a asigura
profitabilitatea - așa cum este exprimată în deviza gamei:
IVECO. DRIVE THE NEW WAY.
O lansare inovatoare
IVECO a pus accentul pe șofer la eveniment, prezentând
IVECO Relay Race "Istoria noastră, povestile tale", o inițiativă
care și-a propus să urmărească mai mulți conducători auto de
distanță lungă, într-o călătorie prin Europa, cu opriri la câteva
locuri iconice ale CNH. Traseul a început la Industrial Village
CNH din Torino, Italia. Au urmat opriri la uzina de camioane din
St. Valentin, Austria, centrul de proiectare și testare a
camioanelor de mare capacitate al IVECO din Ulm, Germania,
și fabrica de motoare din Bourbon-Lancy, Franța, înainte de a
ajunge la destinația finală în Madrid, Spania. În timpul
călătoriei, șoferii au oferit mărturii despre experiența lor la
bordul vehiculului lor IVECO. Acestea au fost difuzate pe
rețelele de social media și prezentate în timpul Convenției.
Scopul acestui proiect este de a evidenția provocările zilnice
ale șoferilor de camioane pe distanțe lungi și rolul pe care
camionul îl joacă în viața lor pe șosea. La fiecare oprire, șoferul
camionului a predat următorului șofer o cutie misterioasă.
Călătoria a culminat la lansarea Convenției, cu sosirea pe
scenă a ultimului șofer care purta "Cutia cu mistere".

Gerrit Marx a deschis-o pentru a dezvălui conținutul său – un
"S", simbolul lui IVECO S-WAY -, moment în care a fost lansat
noul vehicul.
În ajutorul oceanelor
Valoarea de bază a IVECO – sustenabilitate – s-a reflectat în
organizarea evenimentului, deoarece compania a profitat de
ocazia de a promova un mesaj important, care a dorit să
crească gradul de conștientizare cu privire la problema poluării
plastice în ocean. Toți participanții au primit o sticlă de apă
fabricată din PETG 100% reciclabilă, cu mesajul de a o folosi
pe mai departe, în acest fel ajutând la salvarea oceanelor.
În angajamentul său față de responsabilitatea corporativă,
compania IVECO a implicat Fundația non-profit Equoevento
Spania, al cărei obiectiv este reducerea deșeurilor alimentare și
sprijinirea persoanelor nevoiașe, promovarea unei utilizări mai
eficiente a resurselor și contribuția la reducerea impactului
asupra mediului cauzat de supraproducția alimentelor.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.