Logo
Imprimă această pagină

FORD TRUCKS BEST DRIVER CHALLENGE LA FINALUL PRIMEI EDIȚII Recomandat

FORD TRUCKS BEST DRIVER CHALLENGE LA FINALUL PRIMEI EDIȚII

Un interviu cu Alexandra SIMINIUC, Head of Marketing and Operations Ford Trucks

Când a fost organizată pentru prima dată această competiţie? Se derulează la nivel internațional sau este o inițiativă locală?

Ford Trucks Best Driver Challenge este o competiție organizată de Cefin Trucks în România pentru a valoriza aptitudinile șoferilor Ford Trucks. În cadrul concursului punem în valoare cea mai importantă resursă a companiilor care activează în domeniul Transporturi și Construcții, și anume conducătorii auto ai acestor vehicule. Țin să menționez că în concurs s-au putut înscrie doar șoferii vehiculelor Ford Trucks achiziționate prin Cefin Trucks.
Prima ediție a Ford Trucks Best Driver Challenge a avut loc în perioada 15 mai–15 iunie 2018 și a inclus două categorii de participare: Transport și Construcții.

Câţi şoferi s-au înscris la competiţie? Cum este acest număr faţă de aşteptările voastre? Când urmează să organizați următoarele ediții?

În cadrul primei ediții s-au înscris 76 de concurenți. Noi considerăm că este o rată bună de participare pentru prima ediție și desigur că îi încurajăm și pe ceilalți șoferi Ford Trucks de vehicule comerciale destinate domeniilor Transport și Construcții să participe la edițiile viitoare.

Următoarea ediție Ford Trucks Best Driver Challenge se va derula în perioada 15 septembrie–15 octombrie 2018. Urmează să organizăm anual câte două ediții ale acestei competiții.

În ce a constat competiţia la fiecare dintre cele două categorii? Ce probe au existat, pe ce trasee sau pe ce distanţe, cum s-a alcătuit punctajul, cât de strânse au fost scorurile? Care a fost consumul primilor clasaţi la fiecare categorie? Au fost şi etape eliminatorii?

Criteriul de departajare în cadrul competiției este punctajul obținut prin sistemul ViaSat, punctaj care ia în considerare stilul de condus și consumul mediu de combustibil/kilometru obținut în perioada concursului.
Monitorizarea rezultatelor obținute în concurs s-a făcut prin intermediul Via Track -soluția profesională de monitorizare și management a flotelor auto prin GPS, sistem oferit de ViaSat.
Nu au existat etape eliminatorii. Rapoartele Via Track au fost urmărite săptămânal iar clasamentele după fiecare șapte zile de competiție au fost publicate pe site-ul Ford-Trucks.ro. Putem spune că a fost o competiție strânsă, iar primele locuri au fost diferite de la o săptămâna la alta, iar câștigătorii finali s-au impus într-un clasament cu punctaje foarte apropiate.
Printre primii clasați la cele două categorii s-au înregistrat consumuri medii pentru întreaga perioadă de competiție de 27,7 litri/100 KM pentru Categoria Transport și 35,02 pentru categoria Construcții.

Cât a durat întrecerea? Cât de uşor a fost să convingeţi managerii de firme şi şoferii să se înscrie? Au participat la întrecere şi manageri de firme?

Asa cum spuneam, prima ediție s-a derulat pe parcursul unei perioade de o lună, de pe 15 mai până pe 15 iunie.
Nu a fost dificil să convingem șoferii și managerii să se înscrie la această competiție deoarece concursul nu a presupus nicio modificare a programului obișnuit de lucru al șoferilor. Mai mult decât atât, competiția a participat la eficientizarea stilului de condus. Astfel, pe parcursul acestei luni s-au observat reduceri de consum mediu de combustibil de până la 14%.

Camioanele care au concurat au fost echipate special sau au avut echipare standard?

Vehiculele Comerciale Ford Trucks înscrise în competiție nu au fost echipate special, ci, dimpotrivă, competiția s-a derulat în exact aceleași condiții de zi cu zi. De altfel, cel mai mult ne-am dorit să punem în valoare eficiența șoferilor în utilizarea acestor vehicule în activitatea lor obișnuită, de zi cu zi. Mai mult decât atât, am pus la dispoziția șoferilor și un Ghid de Eficientizare a Consumului, care suntem convinși că a ajutat la obținerea unor rezultate cât mai bune.

Care au fost premiile puse in concurs?

Premiile puse în concurs sunt vouchere cadou în valoare de 500 de Euro pentru primii 5 clasați la fiecare dintre cele două categorii ale competiției. De altfel, ne bucurăm să vă punem la dispoziție și câteva imagini cu momentul primirii Diplomelor și al premiilor oferite în cadrul aceastei competiții.

Despre Ford Trucks
Ford Trucks este unul dintre cei mai mari producători internaționali de camioane grele din lume. Compania produce o gamă largă de vehicule, care include autotractoare, camioane de construcții și vehicule speciale, cu o greutate de peste 16 tone. Rezultatele dovedite ale calității, durabilității și eficienței vehiculelor utilitare Ford stau la baza strategiei internaționale a produselor. Ford Trucks combină peste o jumătate de secol de experiență de design și producție cu expertiza în dezvoltarea produselor specifice pieței, pentru a proiecta componentele principale ale vehiculelor comerciale, inclusiv motoarele noi. În prezent, Ford Trucks operează în Europa de Est și Centrală, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia și Comunitatea Statelor Independente (CIS). Compania continuă dezvoltarea rețelei internaționale pe trei continente. Sute de mii de camioane din întreaga lume pornesc la drum în fiecare zi cu încrederea pe care o oferă Ford.

Despre Cefin Trucks
Cefin Trucks este unic importator al mărcii Ford Trucks în România. Compania este un partener de încredere al transportatorilor, activând de peste 20 de ani în domeniul auto ca furnizor de servicii și produse pentru profesioniștii din lumea transporturilor. Rețeaua de distribuție și asistență tehnică este prezentă în București, Constanța, Brașov, Craiova, Timișoara, Deva, Arad, Bacău, Suceava, Cluj, Oradea și Baia Mare. Pachetul complet de servicii oferite de Cefin Trucks integrează pe lângă serviciile Post Vânzare, oferirea de soluții financiare optimizate, servicii de TradeIn, servicii de BuyBack, servicii de instruire a utilizatorilor și, nu în ultimul rând, servicii telematice.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.