CÂTE CAMIOANE GRELE S-AU VÂNDUT ÎN ROMÂNIA ÎN PRIMELE TREI LUNI ALE ANULUI Recomandat

CÂTE CAMIOANE GRELE S-AU VÂNDUT ÎN ROMÂNIA ÎN PRIMELE TREI LUNI ALE ANULUI

APIA a dat publicității numărul de vehicule comerciale care s-au vândut până în luna martie, inclusiv, o cifră care poate aduce clarificări asupra evoluției pieței pe întregul an 2018.

Potrivit sursei citate, în cazul vehiculelor mai mari de 16 tone, în luna martie, DAF a vândut 139 de camioane, ajungând la un total, de la începutul anului, de 432. Iveco a vândut, în luna martie, 18 camioane, ajungând la un total de 102. MAN a vândut, în martie, 91 de camioane, și un total, pe 2018, de 248 de camioane. Mercedez-Benz a vândut, în a treia lună a anului, 169 de camioane, cu un total de 397. Renault Trucks a vândut 33 de camioane, ajungând la un total de 96, iar Scania a vândut 106 camioane în martie, cu un total, în primele trei luni ale anului, de 276. Volvo Trucks a vândut, în martie, 110 camioane, ceea ce indică un total de 332.
În total, în primele trei luni ale anului, s-au vândut 1883 de camioane din care 666 de unități în martie.

Un an excelent pentru vânzări
În continuare, anul 2018 consemnează cel mai mare volum de vânzări înregistrat în primul trimestru din ultimii 10 ani. Această creștere este de 20,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Există, ca atare, un anumit optimism în rândul jucătorilor din piața auto, care se așteaptă ca anul 2018 să fie al cincilea an consecutiv de creștere de la declanșarea crizei economice (2009). Pe plan european însă, după o evoluție negativă în luna martie 2018 (-5,3%), consemnăm în primul trimestru al acestui an o creștere extrem de mică (doar +0,7%) comparativ cu evoluțiile de până acum, chiar dacă unele țări din UE, printre care și România (+28,6%), au înregistrat creșteri consistente. Această situație se datorează avansului mult mai mic, sau chiar al scăderii pieței înregistrat în cele mai importante țări, care, împreună, reprezintă 75% din totalul pieței UE. Acestea sunt: Franța +2,9%, Germania +4,0%, Italia -1,5%, Spania +10,5% și UK - 12,4%.

Firmele turează motoarele
În continuare, vânzările sunt susținute, în principal, de către persoanele juridice, care acoperă 70% din totalul achizițiilor de autoturisme realizate în primele 3 luni ale anului. Este însă de remarcat faptul că numărul de autoturisme achiziționate de către persoanele fizice în aceste prime 3 luni din 2018 (8.799 unități) este cu 76% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut (4.996 unități); ca urmare, și ponderea lor a crescut în 2018 la 30% de la 21% în 2017. Este însă de remarcat că această creștere importantă (la fel ca și cea de anul precedent) a avut loc înaintea demarării Programului Rabla, ceea ce arată în mod foarte clar faptul că, în actuala conjunctură economică favorabilă, acest program nu mai este la fel de important în ceea ce privește decizia persoanelor fizice de achiziție a unui autovehicul nou. Referitor la autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), în primele trei luni din 2018 au fost înmatriculate 120.655 unități (cu 5,8% mai puține decât în aceeași perioadă din 2017). Este însă de remarcat faptul că, în luna martie 2018, importurile de autoturisme rulate sunt cu cca. 20% mai mici decât în luna similară a anului trecut. Cu toate acestea, este previzibil ca, și în acest an, numărul de autoturisme rulate ce vor fi importate în parcul național să se situeze în jurul cifrei de 500.000 de unități, relativ similar cu volumul înregistrat anul trecut. De remarcat ar fi însă, pentru începutul acestui an, o oarecare îmbunătățire a vârstei acestor autoturisme rulate, creșterile de volume fiind datorate, în mare parte celor mai noi de 7 ani.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.