Logo
Imprimă această pagină

Andrei Gagea, Business Director, IVECO România: "În 2023 avem în plan extinderea rețelei de vânzări și service" Recomandat

Andrei Gagea, Business Director, IVECO România: "În 2023 avem în plan extinderea rețelei de vânzări și service"

La început de an, Andrei Gagea, Business Director al IVECO România, a avut amabilitatea să ne ofere un interviu despre activitatea din 2022 a companiei pe care o conduce și perspectivele pentru 2023.

Cum a fost anul 2022 pentru Iveco România?

2022 a fost un an bun pentru Iveco România, deoarece a adus, față de 2021, o creștere de aproximativ 13-14% a cifrei de afaceri. Din punctul de vedere al vânzărilor pentru gama Light (3,5-7,49 t) – IVECO este pentru al IV-lea an consecutiv lider, având o cotă de piață de peste 25%, iar în clasamentul general (vehicule de peste 3,49t) IVECO se află pe locul al doilea, cu o cotă de aproximativ 16%, tot pentru al patrulea an consecutiv. Vânzările de piese de schimb au crescut, cu 10% față de 2021, și numărul de contracte de service a crescut semnificativ, singurul segment aflat în scădere, cu circa 30%, fiind cel al vânzării de vehicule rulate, din cauză că nu au fost multe mașini pe stoc. De asemenea, au existat schimbări ale structurii rețelei de dealeri față de anul anterior.

Care este în acest moment cel mai vândut produs sau serviciu al Iveco România și pe ce credeți că se bazează succesul lui?

Cel mai bine vândut vehicul al IVECO în România este DAILY – este produsul nostru cel mai apreciat de către clienții din România. Robustețea șasiului este un atu deosebit de important, șasiul său fiind realizat din profil C din oțel de înaltă rezistență, cu grosime de până la 5 mm, similar celor al camioanelor.
Apoi varietatea gamei de produse este una dintre cele mai ofertante din industrie, iar pentru varianta șasiu, DAILY este unicul furgon de pe piață care oferă volume de până la 19,6 m3 și lungimi de carosare de peste 6m. DAILY beneficiază de o gama variată de motorizări. Motorul de 3 l, de concepție industrială este recunoscut pentru robustețe și longevitatea sa. Nu în ultimul rând, noua gamă de servicii oferite de noi este foarte importantă pentru clienți. Menționez aici conectivitatea, serviciu cu ajutorul căruia se pot realiza operațiuni de mentenanță predictivă, diagnoza vehiculului de la distanță sau actualizări de software "over the air" (de la distanță).
Importantă este și capilaritatea rețelei de service, IVECO având 24 de puncte de service autorizate, deci avem una dintre cele mai vaste reprezentări din România din acest punct de vedere.

În ce măsură credeți că scumpirea exagerată a energiei electrice afectează planurile producătorilor de vehicule comerciale pentru trecerea la un transport lipsit de emisii de gaze cu efect de seră?

Există această presiune a scumpirilor asupra fiecăruia dintre noi. Scumpirea energiei electrice și a motorinei afectează într-adevăr segmentul producției auto, însă producția vehiculelor electrice este o realitate.
Anul trecut la IAA Hanovra, unul dintre cele mai importante expoziții din domeniul vehiculelor comerciale, în toate standurile expozanților puteai găsi cel puțin un model de vehicul electric. Tranziția trebuie să se întâmple, iar cererea din partea clienților a început deja să apară.
În septembrie 2023 vom lansa și în România eDAILY, iar până atunci pregătim rețeaua de dealeri prin training-uri specializate pentru vânzători și reprezentanții din punctele de service și echiparea cu stații de încărcare cu energie electrică. Iar în cadrul parteneriatului cu Enel X vrem să le oferim clienților care doresc acest serviciu stații de alimentare cu energie electrică de mare putere.
După evenimentul de lansare, o flotă demo va fi prezentă în România, iar clienții potențiali vor putea testa aceste vehicule în condițiile reale de trafic din România. Însă până la vânzarea acestor vehicule la noi în țară trebuie în primul rând ca rețeaua să fie 100% funcțională. Un al doilea aspect este cel al stațiilor de încărcare, lucru deficitar acum.

Ce credeți că ar putea face autoritățile locale și centrale pentru a crea un climat de afaceri mai prietenos pentru piața românească a vehiculelor comerciale?

Dacă ne referim la vehiculele diesel, sunt necesare programe similare cu cele existente la autoturisme (Rabla sau Rabla Plus), deoarece parcul circulant este destul de îmbătrânit -mai puțin la camioane grele- și necesită înnoire.
Dacă ne referim la vehiculele electrice, un lucru de care este încă nevoie este să se clarifice dacă se vor acorda subvenții pentru achiziția de utilitare electrice și dacă posesorii de permis categoria B vor putea conduce și mașini mai grele decât în prezent - dată fiind greutatea suplimentară pe care o vor avea utilitarele electrice.
De asemenea, trebuie clarificat dacă se vor acorda subvenții pentru firmele care investesc în infrastructura de încărcare. În acest moment există foarte puține stații de încărcare de mare putere, deci structura va trebui să se extindă.
Aceste aspecte trebuie cunoscute de transportatori înainte ca ei să ia decizia de achiziții și de aceea se interesează la furnizori și la autorități. Mai mult decât atât, în unele orașe europene nu se va mai permite accesul în zonele centrale decât vehiculelor nepoluante.
Poate nu vor exista aceleași pachete de stimulente ca și în Germania în toate statele europene, dar este necesară existența unui pachet de stimulare a înnoirii parcului și de trecere la vehicule electrice și de aceea se așteaptă și decizia executivului din România legată de ce va fi subvenționat și ce nu în 2023.

Din discuțiile dumneavoastră cu transportatorii, care credeți că sunt principalele lor îngrijorări atunci când decid să achiziționeze un vehicul comercial?

În afară de punctele deja enumerate mai sus, există îngrijorări date de contextul economico-financiar. 2022 a început sub semnul pandemiei, apoi a intervenit războiul, care încă nu s-a terminat.
Există o mare lipsă de predictibilitate, deci motive de îngrijorare pentru mediul de afaceri.

Care sunt direcțiile de business ale Iveco România pentru 2023?

În 2023 avem în plan extinderea rețelei de vânzări și service. Primul punct ar fi inaugurarea unui nou centru la Galați, al dealerului European Truck Center, alături de extinderea capacității atelierului de la Constanța și de deschiderea altor trei-patru puncte noi.
Dorim să extindem și mai mult gama de servicii oferite clienților noștri prin pachete de întreținere și reparații atractive.
Pentru gama Heavy, dorim să oferim serviciul IVECO TOPCARE, care include, pe lângă întreținere și reparații, servicii suplimentare de asistență a șoferului și prioritate la intrarea în service.
De exemplu, dacă reparația durează mai mult, șoferului i se plătesc cazarea, mesele și transportul până la hotel, parcarea în siguranță a vehiculului și chiar serviciile medicale de urgență, atunci când este cazul. Iar clienții români solicită tot mai des și acest pachet.
Ofertele noaste de leasing sunt unele atractive cu dobânzi foarte bune și facem eforturi, în contextul actual, să rămână la fel.
De dorim ca rețeaua să fie pregătită pentru eDAILY, iar acest lucru implică investiții importante în infrastructură.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.