Ce schimbări prevede Pachetul Mobilitate în domeniul tahografului inteligent. Cum se vor face controalele
Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 31 iulie.
Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 31 iulie.
Accident îngrozitor ieri la amiază, la prima curbă după Casa Boierească din Bucium.
Marian Chiş a fost oprit de poliţişti, sâmbătă seara, în timpul unei acţiuni de prindere a celor care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Şoferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost de 2,8 mg/l alcool pur în aerul expirat, aproape de comă alcoolică.
Un camion a intrat cu toată viteza în curtea unei familii, în Bucium, la Iași, marți, 08 septembrie 2020, și a omorât o fetiță de trei ani care se juca la umbră cu bunica ei.
„Războiul camioanelor din Europa: perspective diferite legate de Pachetul de Mobilitate”, este articolul semnat de canalul de știri euronews.com
Cei mai mulţi români cu vârste de peste 18 ani (68%) consideră că maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport în contextul generat de pandemia de COVID-19, c, autoturismul personal fiind urmat, în preferinţele românilor, de transportul public (11%) şi de bicicletă (9%), arată Barometrul Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR) - Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.
Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore trei bărbaţi, în urma uni bătăi dintr-o intersecţie din Timişoara. Cei trei au 21, 23 şi 38 de ani, ei fiind cercetaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi loviri şi alte violenţe.
Luni, 07.09.2020, CNAIR a semnat contractele de servicii „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres PAȘCANI– SUCEAVA” și "Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres SUCEAVA - SIRET”.
Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 31 iulie.