Logo
Imprimă această pagină

VIDEO: Un bătrân a murit după ce a fost împins din autobuz de o tânără de 21 de ani Recomandat

VIDEO: Un bătrân a murit după ce a fost împins din autobuz de o tânără de 21 de ani

Un bătrân în vârstă de 74 de ani a murit, după ce a fost aruncat dintr-un autobuz de o tânără de 21 de ani, deranjată că bărbatul se mişca încet.

Totul s-a întâmplat pe 21 martie, într-un autobuz din Las Vegas (Statele Unite ale Americii), atunci când bătrânul, Serge Fournier, s-ar fi certat cu o tânără de 21 de ani.
Gestul îngrozitor al tinerei a fost surprins de camerele de supraveghere din interiorul autobuzului.
Pe imagini se poate observa cum cei doi au un conflict verbal, iar apoi, în timp ce bătrânul încearcă să coboare din autobuz, tânăra îl împinge cu ambele mâini.
Bătrânul a căzut violent pe asfalt şi a suferit răni foarte grave din cauza cărora a şi murit o lună mai târziu.
Medicii legişti au descoperit că rănile suferite în urma căzăturii din autobuz i-au adus moartea bătrânului, motiv pentru care poliţiştii au deschis o anchetă pentru crimă, notează cnn.com.
Astfel, anchetatorii au identificat-o pe tânăra care l-a aruncat pe bătrân din autobuz şi au arestat-o.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.