VIDEO: Şofer profesionist român, zdrobit în cabină, la graniţa dintre Austria și Germania Recomandat
- Scris de Administrator
- Video

Un șofer profesionist român a fost zdrobit în cabină, la granița dintre Austria și Germania.
Camionul lui a intrat în plin în remorca oprită într-un capăt de coloană, pe autostradă.
Accidentul grav de circulație s-a produs, la 18 martie 2020, ora 18,51, pe A12, în Kufstein, chiar la granița dintre Austria și Germania. Două camioane au fost aruncate pe ambele benzi de circulație, după o coliziune din spate. Autostrada a fost blocată timp de câteva ore, coada ajungând la 50 de kilometri.
Un șofer de camion german, în vârstă de 25 de ani, a condus spre granița de stat a Germaniei. Cu puțin timp înainte de frontieră, el a fost nevoit să frâneze din cauza unei coloane de camione. Imediat în spatele lui, un român de 39 de ani a venit cu camionul lui, în aceeași direcție.
Din motive neelucidate încă, românul nu a frânat și a intrat în plin în camionul din fața lui. Impactul a aruncat cele două camioane pe ambele benzi și pe banda de avarie, astfel încât Autostrada Inntal către Germania a fost complet blocată.
Românul de 39 de ani a fost prins în cabină și a trebuit să fie scos de acolo de ompieri. El a suferit răni grave în accident și a fost dus la Spitalul Kufstein cu elicopterul de urgență, scrie meinbezirk.at.
Video
Articole înrudite
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- VIDEO Un camion a intrat în remorca altuia la Iași. Ce au pățit șoferii?
- O șoferiță a fost lovită la impactul frontal cu un camion
- Două camioane s-au izbit violent. Cel care transporta pui s-a răsturnat