Logo
Imprimă această pagină

VIDEO: Serialul de comedie "DOI ȘOFERI" ep.04 - "URA DE CLASĂ" Recomandat

VIDEO: Serialul de comedie "DOI ȘOFERI" ep.04 - "URA DE CLASĂ"

Ghiță și Liță se simt exploatați de Pistruiatul, patronul firmei de transport rutier la care sunt angajați, și decid să se răzbune.

În luna septembrie 2019, Pistruiatul se întoarce, în cel de-al patrulea episod al serialului "DOI ȘOFERI".
După 46 de ani, Costel Băloiu, actorul care a dat viață rolului "Pistruiatul", din serialul cu același nume, revine la actorie în primul serial de comedie din istoria transporturilor românești.

CONCEPTUL SERIALULUI
Serialul "DOI ȘOFERI" este cea mai nouă producție a CROWN COMMUNICATIONS, realizată în exclusivitate pentru TIRMagazin.ro.
Echipa serialului, devenit viral, "CONTROALELE ISCTR" s-a reunit pentru o nouă producție. De această dată, cu scopul de a le smulge un zâmbet tuturor celor care vizionează serialul pe www.TIRMagazin.ro sau pe www.Facebook.com/TIRMagazin.
În rolurile principale din acest serial au fost distribuiți: Emil Mitrache, cunoscut publicului pentru rolul "Americanul" din serialul "La bloc" de la Pro TV, și Nae Alexandru, starul noii generații de actori ai Teatrului "Constantin Tănase" din București.
Serialul prezintă episoade diferite din viața de zi cu zi a doi șoferi profesioniști, Ghiță și Liță.
Pentru că își propune nu doar să amuze, ci și să sondeze preferințele tuturor celor care compun piața transporturilor rutiere din România, fiecare episod vine cu un gen diferit de umor.
”Am considerat că acest experiment este util, dar și interesant, în același timp, pentru că publicul căruia i se adresează serialul este unul extrem de eterogen.
Umorul este o chestiune extrem de delicată. Nu râdem la același gen de glume. În funcție de nivelul de educație, de background-ul nostru socio-economic, putem să râdem la o anecdotă pe care ne-o spune cineva, putem doar să zâmbim, putem să fim indiferenți sau chiar să ne simțim ofensați!", a declarat Emil Pop, creatorul serialului "DOI ȘOFERI".
"Ne-am propus, din start, să venim cu un umor care să corespundă criteriului <>, adică să fie safe pentru întreaga familie. Am eliminat orice fel de situație care să îl pună într-o situație neplăcută pe un părinte atunci când urmărește acest serial împreună cu copilul său.
Cu alte cuvinte, am decupat de la început din scenariul serialului "DOI ȘOFERI" așa-numitele "glume de autobază", chiar dacă pentru unii doar acesta este genul de umor pe care îl agrează.", a mai spus Emil Pop.
"Este un serial în care am evitat să pedalăm pe conflictele din lumea transporturilor rutiere. Ne-am propus să abordăm un umor general uman, pozitiv, despre ceea ce ne apropie unii de alții, într-un moment în care societatea românească este extrem de divizată, iar internetul geme de hateri.", a adăugat Emil Pop.
Din echipa care a realizat serialul fac parte: Alina Anton-Pop, Production Manager, Dan Constantinescu, Director of Photography, și Petre Ardelean, Sound Manager.
Întregul serial a fost realizat în parteneriat cu CEFIN TRUCKS, dealerul din România al FORD TRUCKS, și Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Episodul 01
"Liță aduce o veste care pare proastă. Ghiță îi cere să vorbească despre asta <>."- acesta este sinopsisul premierei primului serial de comedie din istoria transporturilor românești, cu episodul "LA LOC COMANDA".

Episodul 02
În cel de-al doilea episod al serialului "DOI ȘOFERI", "Soarele și pionierii", Ghiță îi povestește lui Liță despre cum era el "mare ștab" pe vremea lui Nea Nicu.

Episodul 03
În cel de-al treilea episod al serialului "DOI ȘOFERI", "Întreb pentru un prieten", Liță este îndrăgostit și Ghiță îl pregătește pentru prima întâlnire amoroasă.

AUDIENȚE
Până la data de 05 septembrie 2019, trailerul comediei a depășit 45.000 de vizualizări, primul episod al serialului "DOI ȘOFERI" a acumulat peste 37.600 de vizualizări pe Facebook, episodul al doilea a depășit 80.000 de vizualizări, iar episodul 03 a ajuns la aproape 43.000.
Trailerul episodului 04, intitulat "Pistruiatul se întoarce", a ajuns la aproape 40.000 de vizualizări.
Toate episoadele se află într-o continuă creștere pe Facebook.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.