Logo
Imprimă această pagină

VIDEO: Răspopitul șofer de camion a primit ameninţări de la „oameni religioşi care nu văd nimic altceva decât dogme şi ritualuri" Recomandat

VIDEO: Răspopitul șofer de camion a primit ameninţări de la „oameni religioşi care nu văd nimic altceva decât dogme şi ritualuri"

Daniel Balaş, fostul preot, devenit șofer de camion, care a dezvăluit cât a dat şpagă ca să prindă sutană, spune că a primit ameninţări de la „oameni religioşi care nu văd nimic altceva decât dogme şi ritualuri" și care "n-au o relaţie cu Divinitatea”.

Acuzat că a bulversat ordinea de drept a Bisericii prin atacuri repetate la adresa ierarhiei bisericești, Daniel Balaş a fost caterisit în luna mai a anului trecut.

Fostul preot, care are o comunitate uriaşă pe reţelele sociale, a continuat cu şi mai multă îndârjire seria dezvăluirilor despre înalţii prelaţi din BOR.

Daniel Balaș este, în prezent, şofer pe camion în Anglia, după ce a părăsit parohia din localitatea constănţeană Ivrinezu Mic.

Anul trecut, după ce a fost reclamat că pildele şi sfaturile lui sunt prea libertine, Daniel Balaş a fost suspendat de la slujire. Între timp, preotul a decis să-şi dea demisia.

Fostul preot nu încurajează mersul la biserică, nici postul, nici spovedania, nici canoanele, nici abstinenţa de la relaţiile sexuale înainte de căsătorie, nici viaţa dusă în lipsuri şi, în general, nimic din ce încurajează restul preoţilor.

Susţine că Dumnezeu este pretutindeni, nu este închis între cei patru pereţi ai Bisericii, aşa că poţi vorbi cu El oriunde.

Mai spune şi că Dumnezeu ne vrea fericiţi şi că preoţii fac o greşeală majoră atunci când le vorbesc credincioşilor despre pedepsele divine care îi aşteaptă pentru că au păcătuit.


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC


CAMION FEST OCTOMBRIE 2022

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.