Vehicule comerciale noi, scădere de 39% în primele șapte luni Recomandat

Vehicule comerciale noi, scădere de 39% în primele șapte luni

Deși în iulie s-au înmatriculat cu 44% mai puține mașini decât în iulie 2019, piața auto locală este în revenire și luna trecută a fost a treia consecutivă de creștere, după ce aprilie a fost extrem de slabă.
La șapte luni, piața este cu 34% sub nivelul anul trecut, dar mașinile electrice au avut cel mai bun an din istoria lor, cu un avans de 39%.

În ceea ce privește înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus și Bus), acestea înregistrează în luna iulie 2020, o scădere generală de 39,2% (din care cele ușoare, fiind în scădere cu 35,3%). Ca urmare, pe ansamblul primelor 7 luni din acest an, vehiculele comerciale înregistrează o scădere generala de 37% (cele comerciale ușoare, având o scădere de 26,8%).

Există și vești bune
Deși în luna iulie a acestui an s-au înmatriculat (conform datelor DRPCIV) mai puține autovehicule comparativ cu luna similară a anului trecut (-42,4%), dacă ne raportăm la evoluția din acest an, se poate aprecia că piața auto dă semne de revenire (+22,9% comparativ cu volumul înregistrat în luna iunie, după ce și în iunie s-a remarcat o creștere de 38,9% față de luna mai a acestui an).
La autoturisme, iulie și ianuarie au fost cele mai bune luni, cu peste 12.000 de unități, iar iunie a depășit 10.000. Aprilie a fost luna de minim, cu sub 4.300 de mașini.
Au fost înmatriculate 14.687 autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale ușoare și grele, minibuze si autobuze), cifră care este, însă, inferioară (-42,4%) celei din luna similară din 2019, când au fost înmatriculate 25.490 autovehicule, multe datorită unor termene limită impuse prin regulamentele de omologare. Astfel, după 7 luni din 2020, se înregistrează o evoluție generală negativă a pieței (-34,2% comparativ cu perioada similară din 2019).

 

Analizând segmentarea pe clase, după primele 7 luni din anul 2020, toate segmentele sunt în teritoriul negativ. Segmentul SUV este, în continuare, pe prima poziție, cu o pondere în total piață de 38,7%, acesta înregistrând și o scădere sub media pieței (-25,4% față de -34,0%). Segmentul C, cu 33,5% din total piață este pe locul secund, iar pe locul al treilea, în ușoară creștere în ultimele luni, segmentul B, care reprezintă 20,6% din total piață.
In funcţie de tipul de combustibil al achizițiilor de autoturisme, remarcăm faptul că, în luna iulie 2020, ponderea autoturismelor diesel este superioară celei înregistrate în luna precedentă din 2019, (22,7% în iunie). Si pe ansamblul perioadei, autoturismele diesel înregistrează o creștere a cotei de piață în 2020, respectiv 28,3% comparativ cu 26,6%, cât se înregistra în 2019.

2020 e pe verde
În acest context, este de așteptat ca, în 2020, achizițiile de autoturisme “verzi“ să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare măsură, stimulate de Programul Rabla Plus (la această dată, programul înregistrează peste 1.400 rezervări de autoturisme electrice și hibride plug-in față de doar 800 anul trecut ( => +75% intenție de cumpărare).
O altă analiză de interes este evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4). După 7 luni din 2020, acestea reprezintă 21,4% din totalul achizițiilor, pe un volum total de 13.201 unități, inferior cu 27,4% celui consemnat în aceeași perioadă din 2019.
In ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme după 7 luni din 2020 sunt realizate de către persoanele juridice, care acoperă 58% din totalul achizițiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 42%.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.