Logo
Imprimă această pagină

UNTRR: SUSPENDAREA CIRCULAȚIEI RUTIERE DINSPRE UK ÎN DEZACORD CU "CULOARELE VERZI" Recomandat

UNTRR: SUSPENDAREA CIRCULAȚIEI RUTIERE DINSPRE UK ÎN DEZACORD CU "CULOARELE VERZI"

UNTRR consideră că decizia de a suspenda circulația rutieră dinspre Marea Britanie pe ruta Dover-Calais pentru transporturile de mărfuri și persoane contravine grav recomandărilor Comisiei Europene privind ”culoarele verzi”.

"Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenția asupra deciziei de a suspenda, începând cu data de 20 decembrie (ora 23:00 GMT), circulația dinspre Marea Britanie pe ruta Dover-Calais, pentru transporturile de mărfuri și de persoane -pe cale rutieră, aeriană, maritimă și feroviară- pentru cel puțin 48 de ore, în condițiile în care peste 10.000 de camioane călătoresc zilnic pe acest traseu în perioadele aglomerate, precum Crăciunul.
Decizia de a suspenda circulația mărfurilor contravine grav recomandărilor practice emise de Comisia Europeană la data de 23 martie 2020, privind înființarea „culoarelor verzi” –puncte de trecere a frontierei pentru toate vehiculele de transport de marfă, unde verificările și controalele medicale eventuale se efectuează în cel mult 15 minute.
În plus, pe 28 octombrie 2020, Comisia a propus extinderea ”culoarelor verzi” și în cazul transportului multimodal, precum transportul de mărfuri feroviar și pe apă și transportul aerian de mărfuri. Statele membre ar trebui să asigure libera circulație a mărfurilor fără întrerupere în cadrul pieței unice.
”Culoarele verzi” sunt destinate tuturor vehiculelor care transportă orice tip de mărfuri, iar guvernele naționale ar trebui să simplifice procedurile administrative pentru șoferii profesioniști, indiferent de naționalitate, astfel încât să fie finalizate rapid formalitățile la punctele de trecere a frontierei.
UNTRR solicită sprijinul Guvernului României pe lângă autoritățile europene și britanice pentru deblocarea situației actuale. Dacă aceasta reprezintă un test pentru ieșirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2021, atunci este clar că trebuie îmbunătățită toată infrastructura destinată șoferilor din transportul rutier de mărfuri –parcări, restaurante, facilități sanitare.
La rândul său, Eurotunnel a declarat că a suspendat accesul la terminalul Folkestone, începând cu ora 22:00 GMT, pentru direcția Calais. Persoanele care au rezervat loc pentru ziua de luni, 21.12.2020, vor primi înapoi contravaloarea biletului.
Terminalul de feriboturi din Portul Dover este închis pentru toate mijloacele de transport însoțite care ies din Marea Britanie până la o nouă notificare. Mijloacele de transport neînsoțite, cum ar fi containerele sau remorcile pe cont propriu, pot fi încă transportate.
Poliția din Kent a închis circulația de la intersecția 11A (Eurotunnel) M20 începând cu 20.12.2020, de la ora 22.00 GMT pentru a opri orice acces al camioanelor de marfă în terminal și a activat Operation Stack.
Totodată, autoritățile olandeze permit circulația șoferilor profesioniști și a camioanelor dinspre Marea Britanie spre Olanda, însă, din cauza restricțiilor impuse pe ruta Dover - Calais și a numărului limitat de curse feribot între cele două țări, în prezent nu se mai pot face rezervări decât peste două săptămâni.
De menționat că, din cauza apariției unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 la nivelul Marii Britanii, Guvernul României a decis suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21.12.2020, ora 19.00. De asemenea, s-a decis ca toate persoanele care sosesc în România din Regatul Unit vor trebui să se supună obligației de a efectua o perioadă de 14 zile de carantină/autoizolare la o adresă declarată la intrarea în România.
În afară de România, alte state UE care au impus restricții persoanelor care vin din Regatul Unit sunt Italia, Germania, Austria, Franța, Irlanda, Olanda, Belgia, Grecia, Finlanda, Polonia, Danemarca, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Croația, dar și Elveția sau Turcia.", se spune în comunicatul UNTRR din data de 21 decembrie 2020.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.