UNTRR- SECRETUL C.E. ESTE INADMISIBIL! Recomandat

UNTRR- SECRETUL C.E. ESTE INADMISIBIL!

UNTRR consideră inadmisibilă abordarea Comisiei Europene de a ține secretă o scrisoare cu impact financiar uriaș pentru 7,6 milioane de cetățeni ai UE.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a transmis o adresă către Comisia Europeană (CE) prin care a prezentat situația de criză prin care a trecut piața asigurărilor RCA în perioada 2014-2016 și de ce legislația actuală ar trebui menținută și solicită în continuare desecretizarea scrisorii primite de la CE în data de 19 iulie 2018, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea RCA.
În urma intervențiilor inițiale ale UNTRR, Comisia Europeană a răspuns UNTRR, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), în sensul că se opune divulgării scrisorii de punere în întârziere din 19 iulie 2018 transmisă Guvernului României, deoarece nu poate fi invocat interesul public.
Față de această situație, UNTRR a transmis Comisiei Europene că, prin modificarea legislației RCA, actuale vor fi afectate peste 7,6 milioane de autovehicule din România și deținătorii acestora, ceea ce reprezintă peste o treime din populația României.
Orice solicitare de modificare a legislației trebuie cunoscută de toți actorii din piață, iar aici ne referim la clienți, la cei care plătesc asigurările RCA, și nu doar de companiile de asigurări. Uniunea Europeană este structurată pe dialog și transparență, iar rolul Comisiei Europene este de a informa cât mai bine cetățenii de orice modificare cu impact financiar asupra acestora, în condițiile în care piața RCA din România se ridică la 1 miliard de euro anual.
Totodată, potrivit aceluiași articol invocat de Comisia Europeană – art. 4(2) din Regulamentul 1049/2001, scrisoarea primită de autoritățile române de la Comisia Europeană (CE) în data de 19 iulie 2018, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, ar trebui desecretizată, întrucât impactul acesteia reprezintă ”un interes public superior care justifică divulgarea conținutului documentului în cauză”.
UNTRR consideră inadmisibilă abordarea Comisiei Europene de a ține secret o scrisoare cu impact financiar uriaș pentru 7,6 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene și solicită sprijinul Guvernului, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Afacerilor Externe și Autorității de Supraveghere Financiară pentru desecretizarea scrisorii din data de 19 iulie 2018.
Pentru a aduce modificări concrete și echilibrate actualei legislații RCA, conținutul scrisorii primite de la Comisia Europeană ar trebui desecretizat, în caz contrar există riscul ca, prin schimbarea legislației, să fie avantajate doar companiile de asigurări, fiind recreate condițiile revenirii la tarifele (peste 5.000 de euro/an pentru un autocamion la clasa de bază B0, chiar peste 10.000-20.000 euro pentru cele care înregistrau daune, indiferent de valoarea acestora) și situația de criză de la mijlocul anului 2016.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.