Ungaria impune de la 1 ianuarie restricții de greutate pentru camioane. despre ce drum e vorba?

Ungaria impune de la 1 ianuarie restricții de greutate pentru camioane. despre ce drum e vorba?

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează transportatorii de marfă că, începând cu 1 ianuarie, Ungaria va introduce o restricție de greutate de 7,5 tone pe drumul principal dintre Berettyóujfalu și graniță.

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români transportatori de marfă, care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria, cu privire la introducerea unei restricţii de greutate de 7,5 tone pe tronsonul drumului principal nr. 42 între localitatea Berettyóujfalu şi frontiera de stat începând cu 1 ianuarie 2026. Conform legislaţiei ungare, după introducerea restricţiei, tronsonul vizat al drumului principal nr. 42 poate fi utilizat prin traversarea zonei cu circulaţie restricţionată doar de acele vehicule de marfă a căror masă totală maximă autorizată, conform certificatului de înmatriculare, nu depăşeşte 7,5 tone”, arată MAE, într-un comunicat de presă transmis joi.

Sunt exceptate de la restricţie vehiculele de marfă a căror destinaţie sunt oraşele Biharkeresztes sau Artánd (trafic de destinaţie) şi care figurează în documentul de transport, precum şi autobuzele.

Pe unde vor circula camioanele
După introducerea interdicţiei, traficul de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va utiliza exclusiv autostrada M4, care oferă un nivel de servicii superior şi o alternativă sigură, în comparaţie cu drumul principal nr. 42.



Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.