Un șofer a murit, iar o femeie a fost rănită după impactul frontal cu un camion

Un șofer a murit, iar o femeie a fost rănită după impactul frontal cu un camion

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR a avut loc, sâmbătă, pe DN2A în localitatea Misleanu, din județul Ialomița.

 

Potrivit polițiștilor, din primele verificări se pare că șoferul unui autoturism, în timp ce efectua o depășire a unui autovehicul, a intrat în impact frontal cu un autocamion care se deplasa regulamentar din sens opus.

Conducătorul autoturismului a murit pe loc, iar o femeie aflată în aceeași mașina a fost rănită și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

 

Se desfășoară cercetarea la fața locului, se circulă alternativ pe o singura bandă.

 

La locul accidentului, s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanța SMURD și un echipaj SAJ Ialomița- substația Slobozia.

”Șoferul autoturismului, cu vârsta de 53 ani, a rămas prins între fiarele contorsionate ale mașinii, eliberarea lui necesitànd efectuarea unor manevre de descarcerare din caroseria avariată grav. Din nefericire șoferul nu a putut fi salvat, fiind declarat decedat de echipajul SAJ de la locul intervenției. Cealaltă victimă, pasageră dreapta față, i s-a acordat primul ajutor medical de echipajele de la locul intervenției, prezenta politraumatisme, ulterior a fost transportată de echipajul SAJ la Spitalul Județean de Urgență Slobozia”, au informat reprezentanții ISU Ialomița.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.