Un mort după un accident în care a fost implicat în CAMION

Un mort după un accident în care a fost implicat în CAMION

Echipajele de intervenţie au fost mobilizate, miercuri, în zorii zilei, pe Drumul Naţional 1, între Topa de Criş şi Borod, unde a avut loc un accident grav, în care au fost implicate două autoturisme şi un autocamion.

În urma accidentului, un bărbat, care se afla în stop cardio-respirator când au ajuns salvatorii, a murit.

"Accidentul a fost sesizat la ora 5.54, prin numărul unic 112, apelantul sesizând că sunt şase persoane implicate aflate în trei autovehicule, două autoturisme şi un autocamion, moment în care ISU Crişana a mobilizat la faţa locului trei echipaje de pompieri militari. Din cadrul staţiei Aleşd s-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă B2 (paramedici) şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă. De la Oradea s-a deplasat echipajul de terapie de intensivă mobilă al SMURD şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a precizat pentru BIHOREANUL maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Ajunse la faţa locului, forţele de intervenţie au acordat primul ajutor celor cinci persoane rănite în accident, din cele şase implicate.

"Dintre persoanele rănite, una, un bărbat, se afla în stop cardio respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar din nefericire fără rezultat. Persoana a decedat", a precizat reprezentanta ISU Crişana.

Celelalte patru persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii şi tratamente, una în "cod galben" medical, mai precis cu traumatisme şi contuzii, şi două în "cod verde", adică având răni uşoare.

Comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a confirmat că în accident au fost implicate două maşini şi un autotren (TIR).

De la producerea accidentului traficul pe DN1 în acea zonă este blocat pe ambele sensuri, fiind formate cozi de maşini şi TIR-uri care aşteaptă finalizarea cercetărilor la faţa locului.

UPDATE, ora 7.45

Potrivit comisarului-şef Alina Dinu, traficul a fost reluat în acea zonă, circulându-se alternativ pe o singură bandă. În scurt timp, traficul va fi reluat pe ambele sensuri.

UPDATE, ora 7.55

Traficul în zonă a fost reluat pe ambele sensuri.

UPDATE, ora 9.50

Accidentul a fost provocat de un arădean aflat la volanul unui Volkswagen Passat. Este vorba de bărbatul care a decedat în urma impactului.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.