Un camion cu gaz lichefiat s-a răsturnat Recomandat
- Scris de Administrator

UPDATE Traficul s-a reluat.
Traficul a fost deviat pe un drum județean, după ce duminică pe DN 7, în județul Arad, un camion cu gaz lichefiat s-a răsturnat.
Pompierii au intervenit în noaptea de duminică spre luni pentru dispersarea vaporilor.
„Pe tot parcursul nopții trecute, s-a intervenit pentru dispersarea vaporilor cu două autospeciale de stingere de capacitate mare. De asemenea, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, s-a acționat pentru asigurarea măsurilor de protecție și menținerea perimetrului de siguranță, în vederea interzicerii accesului persoanelor neautorizate în zonă”, a transmis luni dimineața ISU Arad.
Luni dimineața, la locul evenimentului s-a acționat pentru îndepărtarea oricărui pericol și menținerea perimetrului de siguranță.
Pentru a asigura necesarul de apă, la misiune au fost angrenate trei autospeciale de stingere.
Traficul rutier a fost deviat pe DJ 682. Un camion care transporta gaz lichefiat s-a răsturnat duminică între localitățile Odvos și Conop.
Împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu a fost luată decizia deversării substanței pe sol.