Un camion care voia să treacă pe pontoane a căzut într-un râu
- Scris de tirmagazin3
Potrivit ISU Ialomița, accidentul s-a produs în timp ce un șofer de TIR a încercat să traverseze podul de pontoane de la Poiana, comuna Ciulnița.
Mastodontul s-a răsturnat în râul Ialomița. Ansamblul auto este încărcat cu sticlă, se efectuează cercetarea la fața locului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Ialomița.
Șoferul, un cetățean ucrainean, a reușit să iasă din cabină la timp. Paramedicii i-au acordat primul ajutor, pentru că se afla în șoc hipotermic și prezenta o fractură deschisă la piciorul stâng.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Intervenția este în dinamică, la ora transmiterii știrii nu se circulă pe pod și pompierii asigură zona.
Articole înrudite
- Un camion a poluat râul Someș. Cum a fost posibil?
- Două persoane au fost lovite de camion, după ce șoferul a adormit la volan
- A intrat cu Loganul sub camionul ce ducea lemne
- A murit după ce a intrat cu mașina sub camionul unui român în Slovacia
- Carambol, după ce un camion a fost scăpat de sub control