Un camion a distrus o casă și a rănit o adolescentă de 16 ani aflată în camera ei

Un camion a distrus o casă și a rănit o adolescentă de 16 ani aflată în camera ei

Un accident grav s-a produs în această dimineață, 16 noiembrie, la Bălțătești. În jurul orei 6.30, un autoturism și un TIR s-au ciocnit, iar din coliziune, autotrenul a intrat într-o casă.

Locuința a fost distrusă, iar în camera de la stradă era fiica proprietarilor, de 16 ani, care a fost surprinsă sub moloz. Până la venirea echipajelor medicale, părinții au reușit să-și scoată fata.

 Șoferul TIR-ului a rămas și el blocat în cabina înfiptă în casă, iar șoferul autoturismului a fost scos de alți șoferi care s-au oprit să dea o mână de ajutor până la venirea pompierilor. „Șoferul autotrenului a fost scos conștient de pompieri cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare. A fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital. Tânăra a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la paramedicii SMURD și transporttă la CPU Târgu Neamț. Șoferul autoturismului a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de predă al ISU Neamț.

Polițiștii urmează să stabilească exact în ce împrejurări s-a produs impactul.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.