Umbrărescu a pierdut definitiv atribuirea unui tronson de autostradă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Disputa juridică dintre constructorii UMB și Danlin XXL, privind atribuirea unui contract pe autostrada A8, s-a încheiat.
În cazul lotului 1D Joseni – Ditrău, parte a secțiunii Târgu Mureș – Târgu Neamț, câștig de cauză a avut Danlin XXL, care își păstrează contractul.
Curtea de Apel a respins definitiv contestația în anulare formulată de UMB, considerând-o neîntemeiată, și a obligat asocierea SA&PE Construct SRL, Spedition UMB SRL, Tehnostrade SRL, la plata sumei de 12.327,72 lei către Danlin XXL, reprezentând cheltuieli de judecată.
Litigiul a evoluat după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat inițial oferta Danlin drept câștigătoare.
Decizia a fost contestată de UMB, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) dispusese inițial reevaluarea ofertei. Ulterior, însă, Curtea de Apel București a admis recursul formulat de Danlin XXL și a confirmat atribuirea contractului în favoarea acesteia.
În urma acestei decizii, UMB a recurs la contestația în anulare, o cale extraordinară de atac, respinsă însă definitiv de instanță.
Valoarea contractului este de peste 911,5 milioane lei fără TVA, cu tot cu rezervele de implementare (față de valoarea ofertei câștigătoare de 821 milioane lei, fără TVA)
arenaconstructiilor





