Trei răniți după ce un autoturism a lovit un camion

Trei răniți după ce un autoturism a lovit un camion

Trei persoane au fost rănite, joi, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un TIR în Pasul Mestecăniș, din județul Suceava.

Un accident rutier a avut loc în Pasul Mestecăniș, pe raza localității Valea Putnei (comuna Pojorâta).

„Au fost implicate un autotren și un autoturism, iar în urma coliziunii, trei persoane au fost rănite. Acestea, conștiente și cooperante, după ce li s-a acordat primele îngrijiri medicale, au fost transportate la spital”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava.

Potrivit sursei citate, a intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Polițiștii din Suceava fac cercetări la fața locului și urmează să stabilească modul în care s-a produs evenimentul rutier. Circulația rutieră este blocată la ora transmiterii știrii, potrivit Mediafax.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.