Transportatorii ies în stradă

Transportatorii ies în stradă

Până la 5.000 de transportatori vor protesta miercuri, 13 decembrie, în faţa Guvernului, împotriva pirateriei şi concurenţei neloiale, a anunţat luni Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).


Miercuri, 6 decembrie, COTAR a anunţat că a obţinut autorizaţie pentru organizarea unor proteste, în 13 decembrie, în Bucureşti şi în toate marile oraşe din ţară.

”Miercuri, 13 decembrie, până în 5.000 de transportatori de persoane vor protesta în faţa sediului Guvernului şi alţi peste 30.000 în toate marile oraşe din ţară (Timişoara, Arad, Iaşi, Braşov, Bacau, Craiova, Constanta etc.), între orele 09.00-20-00”, se arată în comunicatul publicat luni.

Patronatul acuză autorităţile statului că tolerează pirateria în domeniul transporturilor.

”Nu înţelegem cum pregăteşte Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele şi impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit „uberizare” - fenomen tolerat şi susţinut de guvern prin lipsa oricăror acţiuni care l-ar putea opri. Acest fenomen nu se referă exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale”, se arată în comunicat.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat recent, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, "concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie".

Uber a reacţionat la decizia primarului general al Capitalei de a interzice toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, spunând că serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.