Tânăr de 24 de ani mort într-un accident între un autoturism și un camion
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un grav accident rutier s-a produs miercuri dimineață, pe raza localității Todirești, fiind implicate un autoturism și un autocamion.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Trei bărbați aflați în autoturism au fost preluați de echipajele medicale și paramedicale. Unul dintre aceștia, în vârstă de 24 de ani, se afla în stop cardio-respirator, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare.
În ciuda eforturilor depuse, după finalizarea protocolului medical, a fost declarat decesul tânărului.
Ceilalți doi bărbați implicați în accident erau conștienți și cooperanți. Aceștia au suferit diferite traumatisme și au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Articole înrudite
- Un șofer de camion român, prins beat în Bulgaria. A vrut să dea mită 50 euro
- STUDIU Traficul imens crește costurile proprietarilor de camioane
- 10 ani de la atentatul terorist cu un camion de la Nisa
- Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse. Între ce ore șoferii nu circulă?
- O vidanjă surprinsă deversând direct în râul Bahlui





