Logo
Imprimă această pagină

Șoferii de camion din Germania sunt exploatați: „Ne e frică să nu ne pierdem slujba” Recomandat

Șoferii de camion din Germania sunt exploatați: „Ne e frică să nu ne pierdem slujba”

Criza șoferilor de camion se simte din plin și în Germania, nu doar în Marea Britanie. Conducătorii auto au sesizat mai multe încălcări ale dreptului lor, dar le este frică să-și reclame angajatorii.

Șoferii de TIR din Germania spun că li se încalcă mai multe drepturi, însă, le este teamă să nu-și piardă locul de muncă.

Cei care au sesizat unele abuzuri asupra șoferilor internaționali sunt reprezentanții Camerei Muncii și ai Federației Sindicale Germane (DGB) au constatat încălcări semnificative ale securității muncii, scrie Saarbrucker Zeitung.

Ei spun că drepturile șoferilor de camioane în circulația internațională a mărfurilor, în multe cazuri acestea sunt încălcate. Acest lucru a fost constatat în urma unei acțiuni comune a Camerei Muncii din Saarland și a Federației Germane a Sindicatelor – DGB.

Germania. Șoferii știu că sunt înșelați

„Majoritatea șoferilor știu că sunt înșelați, dar nu vor face nimic împotriva angajatorului lor, de teamă că își vor pierde slujba”, a explicat Weber.

Camera de Muncă și DGB au subliniat în mod repetat că șoferii au dreptul la salariul minim legal de 9,60 euro și la concediu. Pentru cei care nu îndrăznesc să-și ceară drepturile de frica pierderii locului de muncă, consultanții au următorul sfat: Puteți cere ceea ce v-a fost reținut în ultimii trei ani, cu program de lucru documentat și dovedit.

Consultanții au întâlnit în jur de 80 de șoferi de camioane. Discuțiile au arătat „cât de multe nemulțumiri și mizerii există pe piața muncii pentru lucrătorii migranți și pentru lucrătorii mobili”, a transmis Federația Sindicală din Germania, potrivit sursei citate.

Șoferii români povestesc experiențele lor

Constatările sindicaliștilor din Germania sunt întărite și de experiențele șoferilor români din străinătate. Unii spun cât de greu a devenit să reziști în acest domeniu în contextul actual.

„La fel ca mulți alți șoferi de camioane români din Marea Britanie, lucrez ca șofer de camion independent pentru a-mi putea organiza propriul program. Dacă aș fi angajat direct la o companie, aș fi avut doar 28 de zile de vacanță pe an. A fi șofer de camion este o slujbă solicitantă și am vrut să fiu independent. Cu toate acestea, în luna aprilie a acestui an, înainte de termenul limită pentru Brexit, mulți șoferi europeni de camioane erau supuși unei presiuni uriașe pentru a aplica pentru locuri de muncă.

Agenția mi-a oferit două opțiuni: fie să fiu angajat direct de companie, fie să nu mai lucrez. Așa că am renunțat și am rămas fără loc de muncă timp de trei săptămâni”, a relatat un șofer român pentru stiridiaspora.ro .

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.