Șoferi români de camion, blocați la granița dintre Italia și Slovenia. Se cere un coridor unic Recomandat

Șoferi români de camion, blocați la granița dintre Italia și Slovenia. Se cere un coridor unic

Transporturile de marfă sunt aproape de un blocaj în contextul existent la nivel european pe fondul epidemiei de coronavirus.

Țările din jur au declarat stare de urgență – situație în care va intra și România începând de luni – și devine imperios necesară crearea unui coridor unic pentru transportul de marfă, prin care să se asigure aprovizionarea cu produse necesare și mai ales cu medicamente.

MAE, discuții cu autoritățile din Slovenia, Croația, Serbia, Austria, Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a făcut o serie de demersuri pe canale diplomatice pentru facilitarea revenirii spre țară a transportatorilor români de marfă, rămași blocați pe diferite trasee dinspre Italia spre România.

În acest sens, în ultimele zile, au fost întreprinse demersuri atât față de autoritățile statelor din regiune, cât și la nivel european, pentru a solicita identificarea unor soluții pe fondul măsurilor restrictive adoptate în regiune pentru gestionarea COVID-19.

Pe canale diplomatice, au fost contactate autoritățile responsabile din statele din regiune aflate pe traseele unde au fost semnalate blocaje – Slovenia, Croația, Serbia, Austria, Ungaria – în vederea permiterii tranzitului spre România.

Au fost făcute demersuri la nivelul Comisiei Europene în vederea sprijinirii, de la nivel UE, a realizării de eforturi coordonate ale statelor respective, în plan regional, pentru derularea unei proceduri comune și rapide de tranzit, care ar urma sa fie gestionată de instituțiile de resort din statele aflate pe traseu.

Soluția - un coridor de tranzit pentru transporturile blocate la frontiere și pe diverse trasee
În urma acestor eforturi, s-a conturat, de principiu, ca soluție, crearea, la nivel regional, a unui coridor de tranzit pentru facilitarea circulației transporturilor blocate pe diferite trasee și la diverse frontiere.

În acest context și pentru accelerarea implementării acestei soluții convenite principial, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut în cursul zilei de sâmbătă, 14 martie 2020, o convorbire telefonică cu noul ministru de externe sloven, Anže Logar, care și-a preluat mandatul în seara zilei de 13 martie 2020.

"Ministrul Bogdan Aurescu a explicat întreg contextul și importanța derulării unor eforturi comune pentru deblocarea situației create, inclusiv la frontiera italo-slovenă, prin reluarea de urgență a tranzitului prin Slovenia și instituirea unui coridor de tranzit la nivel regional. Omologul sloven a exprimat deschiderea pentru rezolvarea situației create și că înțelege preocuparea părții române, noul Guvern sloven urmând să ia în discuție identificarea unei soluții.

Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească și să faciliteze, în limita competențelor sale, găsirea unei soluții rapide pentru implementarea acestui coridor de tranzit, soluție care necesită obținerea unui consens al țărilor care urmează să fie tranzitate.

MAE reamintește, totodată, că, în acest context specific, o serie de state europene au decis măsuri restrictive specifice pentru a gestiona și preveni epidemia de COVID-19, iar eforturile întreprinse de partea română sunt circumscrise acestor decizii", a comunicat Ministerul Afacerilor Externe.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.