Șofer român vinovat de un accident cu trei CAMIOANE în Belgia

Șofer român vinovat de un accident cu trei CAMIOANE în Belgia

Un şofer român e vinovat de un accident grav, cu trei TIR-uri şi o dubiţă, într-un tunel din Belgia. Dintre toţi şoferii implicaţi, el e şi cel mai grav rănit.

Tunelul Bevern a fost complet închis marţi seara mai mult de două ore, după un accident teribil cu trei tiruri şi o dubiţă, un şofer român de camion fiind la originea acestuia. A intrat direct în semiremorca unui camion cehesc, într-o coloană ce se deplasa cu viteză redusă prin tunel.

Din cauza impactului, camionul cehesc a fost aruncat într-o dubiţă a unei firme de construcţii, care s-a izbit de TIR-ul din faţa ei, suferind avarii grave.

Şoferul dubiţei a scăpat miraculos cu răni minore. „Am realizat că ceva merge prost când am auzit primul impact, am înţeles că o să fiu aruncat în camionul din faţa mea, aşa că am sărit pe bancheta din dreapta.”, a povestit şoferul, pentru hln.be.

Şoferul român care nu a observat coloana ce se deplasa cu viteză redusă a fost cel mai afectat de impact. A rămas încarcerat în cabina TIR-ului şi a fost eliberat de pompieri. A fost transportat la spital cu multiple fracturi.

Ceilalţi doi şoferi implicaţi au scăpat nevătămaţi.

Traficul în tunelul Beverne s-a desfăşurat pe o singură bandă aproape 10 ore, după deschiderea lui.

sursă – observartor.tv

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.