Logo
Imprimă această pagină

ȘOC. Marea Britanie se așteaptă la cozi de kilometri de CAMIOANE

ȘOC. Marea Britanie se așteaptă la cozi de kilometri de CAMIOANE

Marea Britanie urmează să efectueze luni un test implicând 150 de camioane, în perspectiva formării unor coloane lungi de aşteptare la Dover, în Anglia, în cazul unui Brexit fără acord în martie, relatează Reuters.


Dover este principalul punct de trecere între Regatul Unit şi Europa. În perioada de vârf, până la 16.000 de camioane tranzitează acest port, venind de la sau îndreptându-se către Calais, în Franţa, de cealaltă parte a Canalului Mânecii, scrie Mediafax.

În cazul în care se introduc din nou controale vamale în acest port - ceea ce se profilează în cazul unui Brexit ”dur”, cozi de TIR-uri urmează să se formeze rapid pe drumurile de la Dover.

În cadrul testului prevăzut luni - intitulat ”Operaţiunea Brock” -, un aeroport nefolosit de la Manston, situat la 32 de kilometri nord de Dover, şi anumite tronsoane rutiere ar putea să fie transformate în parcări de camioane.

”În cadrul Operaţiunii Brock, vom face astfel încât sistemul să fie deplin operaţional”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Ministerului britanic al Transporturilor.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.