Logo
Imprimă această pagină

ŞOC! Fost ministru al TRANSPORTURILOR condamnat la PUŞCĂRIE

ŞOC! Fost ministru al TRANSPORTURILOR condamnat la PUŞCĂRIE

Mandatul de arestare pentru Dan Şova a sosit la Poliţia Ilfov, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, miercuri, pe fostul senator la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul 'CET Govora', decizia fiind definitivă.

Imediat după ce mandatul a ajuns la IPJ Ilfov, ”mascații” au mers acasă la fostul ministru pe care l-au ridicat cu duba trupelor speciale și l-au dus la poliție. De acolo, Șova va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

În acelaşi dosar, magistraţii au menţinut condamnarea fostului director al CET Govora, Mihai Bălan, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere.

Pe de altă parte, completul de cinci judecători a dispus ca Mihai Bălan să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii la Primăria comunei Câineni, acesta având de plătit şi suma de 1.056.000 lei către CET Govora.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi de către completul de cinci judecători de la Instanţa supremă.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Citește și: DNA face o nouă achiziție: Ce vrea să cumpere Kovesi

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

Citește și: Becali se dezlănțuie: ”Mă vedeţi pe mine găinar, cioflingar, de 3-4000 de euro?” .

 

 

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.