Logo
Imprimă această pagină

Șase persoane rănite după un carambol pe Autostrada București - Pitești

Șase persoane rănite după un carambol pe Autostrada București - Pitești

Şase persoane au fost rănite, patru dintre ele ajungând la spital cu leziuni uşoare, în urma coliziunii produse luni dimineaţa pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 110, în care au fost implicate 10 autoturisme.

Potrivit ISU Argeş, pompierii s-au deplasat cu mai multe autospeciale de intervenţie şi de acordare a primului ajutor, alături de echipaje ale SAJ.

"Celelalte două victime au refuzat transportul la spital. La faţa locului, militarii au asigurat măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor", arată ISU Argeş.

Centrul Infotrafic precizează că circulaţia rutieră este întreruptă pe sensul de mers către Vâlcea.

Conform sursei citate, accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil alunecos.

"Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare", precizează Centrul Infotrafic.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.