Sandra, șofer de camion: „Când am ajuns în Spania, trăiam cu 500 de euro, iar acum pot câștiga până la 3.000” ^Recomandat

Spania rămâne una dintre principalele destinații pentru mii de persoane care doresc să o ia de la capăt. Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, țara noastră a atins un record de 49,68 milioane de locuitori la 1 aprilie 2026, impulsionată de sosirea a peste 90.000 de imigranți în primul trimestru.
Cei care sosesc sunt atrași de posibilitatea de a găsi stabilitate, un loc de muncă și o calitate a vieții care în țările lor de origine este din ce în ce mai greu de atins. Cu toate acestea, realitatea cu care se confruntă mulți migranți la aterizare este destul de diferită.

Deși Spania se mândrește cu o economie avansată, creșterea constantă a prețurilor la locuințe, alimente sau bunuri de bază a complicat enorm viața de zi cu zi. Salariile mici și precaritatea marchează viața a milioane de spanioli, dar și a persoanelor care sosesc fără cunoștințe sau o rețea de sprijin.

Dintre toți aceștia, unii reușesc să găsească o profesie care le permite să-și schimbe radical situația economică. Acesta este cazul Sandra Ruiz, o venezueleană care a trecut de la a trăi cu doar 500 de euro pe lună în Spania la a câștiga până la 3.000 de euro ca șofer de camion.

O viață nouă

Transportul rutier este unul dintre acele sectoare care continuă să genereze respingere în rândul multor persoane din cauza cerințelor pe care le implică. Zilele lungi la volan, singurătatea, oboseala și timpul petrecut departe de casă fac ca nu toată lumea să fie dispusă să accepte acest ritm de viață.

Cu toate acestea, rămâne una dintre profesiile cu cele mai bune salarii pentru cei care nu au studii specifice în Spania sau care au nevoie să se integreze rapid pe piața muncii.
Sandra Ruiz cunoaște perfect această realitate. Are 35 de ani, este venezueleană și, înainte de a deveni șofer de camion, a urmat o carieră complet diferită.

În Venezuela a lucrat ca inginer și a ajuns să ocupe funcția de șefă a unei gări, o funcție de responsabilitate care, în circumstanțe normale, ar fi trebuit să-i garanteze stabilitate economică. Cu toate acestea, criza profundă din țară i-a schimbat complet viața.
Hiperinflația și deteriorarea economică au făcut ca salariul ei să fie echivalent cu doar cinci dolari pe lună. În ciuda studiilor universitare și a experienței, Sandra afirmă că era imposibil să-și construiască un viitor în acele condiții.

În 2017 a decis să emigreze și a trecut mai întâi prin Republica Dominicană înainte de a ajunge în Spania la sfârșitul anului 2019, chiar înainte de pandemie.
Sosirea ei în Spania a fost foarte departe de imaginea idealizată care este adesea proiectată din exterior. În primele luni a supraviețuit cu aproximativ 500 de euro pe lună, o sumă cu care trebuia să plătească chiria, mâncarea și toate formalitățile necesare pentru a-și regulariza situația.
Ca atâția alți migranți, a trebuit să accepte primele locuri de muncă pe care le-a găsit pentru a se descurca, unul dintre ele fiind cel de operator telefonic, unde câștiga în jur de o mie de euro pe lună. Atunci a început să se intereseze de sectorul transporturilor, datorită partenerului ei de atunci.

Decizia nu a fost ușoară. Obținerea tuturor permiselor necesare i-a luat aproximativ doi ani și o investiție de aproape 8.000 de euro în permise, certificate și formare.

Cu toate acestea, a înțeles că era o oportunitate reală de a-și îmbunătăți situația economică și de a lăsa în urmă precaritatea care îi marcase primii ani în Spania.
Începuturile sale în transport au fost deosebit de grele. A început făcând rute internaționale în echipă, o modalitate cunoscută sub numele de „în dublu”, în care doi șoferi împart vehiculul și se alternează pentru a menține camionul practic în mișcare pe tot parcursul zilei.
Așa cum povestește veneziana în podcastul Rutas de éxito, acea experiență „a fost extrem de solicitantă”, cu zile de lucru foarte lungi, lipsă de intimitate și multă uzură mentală.
În timp, a decis să-și schimbe complet abordarea și să caute rute care să-i permită să lucreze singură și să aibă o viață mai echilibrată.

După ce a depășit frica inițială de manevre, de vehiculele mari și de mersul înapoi, și-a găsit locul în transportul regional de containere în portul din Valencia. În prezent lucrează ziua, doarme acasă și poate menține o rutină mult mai stabilă.

Această schimbare i-a transformat complet și veniturile. Sandra afirmă că în transportul național a văzut salarii cuprinse între 2.100 și peste 3.000 de euro net pe lună, în funcție mai ales de numărul de nopți pe care fiecare șofer este dispus să le petreacă departe de casă. „Unii șoferi de camion din transportul național ajung chiar să câștige în jur de 3.200 de euro net”, explică ea.

Cheia, insistă ea, stă în sacrificiul personal; sunt șoferi care acordă prioritate întoarcerii acasă în fiecare seară sau dormirii în afara casei doar o zi sau două pe săptămână, în timp ce alții acceptă să petreacă practic toată săptămâna pe șosea pentru a-și mări salariul, „totul depinde de cât timp ești dispus să sacrifici”, rezumă ea.

Sandra compară, de asemenea, aceste condiții cu rutele internaționale, care, în teorie, oferă salarii mai mari, deși pentru ea nu compensează.

Ea explică că are colegi care câștigă între 2.500 și 3.300 de euro pe rutele internaționale, dar în schimb petrec aproape toată luna departe de casă. De aceea preferă rutele naționale sau regionale, care îi permit să mențină o anumită calitate a vieții și să se ocupe de aspecte personale care înainte erau imposibile.
În prezent, veniturile ei se situează între 2.500 și 3.000 de euro pe lună, o sumă care reprezintă o schimbare radicală față de primii ei ani în Spania și, mai ales, față de cei cinci dolari pe care ajungea să-i câștige în Venezuela.

Detalii AICI