PTF Nădlac. Șofer profesionist, cu 6 migranți în semiremorcă Recomandat
- Scris de Administrator

Noaptea trecută, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 56 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia.
Şoferul transporta dulapuri metalice pe ruta Turcia-Germania.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, doi minori, în vârstă de 15, respectiv, 16 ani, şi patru adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, solicitanţi de azil în România.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini, și de trafic de migranți pentru şoferul turc, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Articole înrudite
- VIDEO. Un şofer profesionist a intrat în plin cu camionul într-un autoturism după ce nu a acordat prioritate
- Germania. Un șofer profesionist e blocat de trei săptămâni într-o parcare, pentru că firma lui nu vrea să plătească
- Un șofer profesionist a intrat cu camionul în parapet, pe autostrada A1
- VIDEO. Spania. Șofer profesionist român, prins cu 3 tractoare în remorcă
- VIDEO. Şofer profesionist, prins când circula pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti