Logo
Imprimă această pagină

O cisternă plină cu motorină a intrat într-o casă

O cisternă plină cu motorină a intrat într-o casă

O autocisternă încărcată cu motorină a intrat joi într-o casă aflată pe DN2, în comuna Cristeşti, la locul accidentului deplasându-se mai multe echipaje ale Inspectoratului Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, un echipaj de prim-ajutor şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Potrivit ISU Iaşi, autotrenul era încărcat cu motorină a intrat într-o casă aflată la intersecţia dintre DN2 cu DN 15B, spre Târgu Neamţ.

"De la Paşcani la locul accidentului s-au deplasat 12 subofiţeri şi un ofiţer cu mai multe autospeciale. De la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Paşcani s-a deplasat o ambulanţă cu medic şi a fost alertat şi Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din Cristeşti. În urma accidentului, şoferul a fost încarcerat. El este conştient şi are multiple traumatisme. Victima, în vârstă de 59 de ani, a fost extrasă şi predată echipajului Ambulanţei cu medic. În prezent, poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cauzele accidentului", a declarat Georgică Onofreiasa din cadrul ISU Iaşi. 

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.