Logo
Imprimă această pagină

O autoutilitară cu trei oameni, ruptă în două de un camion Recomandat

O autoutilitară cu trei oameni, ruptă în două de un camion

Trei oameni care se aflau într-o autoutilitară Mercedes au trecut razant pe lângă moarte după ce mașina în care erau s-a rupt în două, după un impact cu un autotren. Accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 16.30, pe E 85, la Drăgușeni, spre limita cu Iași.

Din cercetările polițiștilor rezultă că Vasile L., din comuna Baia, aflat la volanul autoutilitarei, cu care circula pe sensul dinspre Drăgușeni spre Fălticeni, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, mașina derapând și intrând pe sens opus și lovindu-se de vehiculul greu Volvo, condus regulamentar pe sensul de mers Fălticeni-Drăgușeni.

Autoutilitara s-a rupt pur și simplu în două, fiind proiectată într-un gard. Cei trei oameni aflați pe bancheta din față au avut mare noroc.

Doar unul dintre pasageri a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat doar cu un traumatism cranian ușor.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Din primele cercetări ale poliției rezultă că vinovat de producerea accidentului se face șoferul autoutilitarei, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum. (monitorulsv.ro)

 

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.