O autospecială de deszăpezire a luat foc pe Autostrada Soarelui
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
O autospecială de deszăpezire a luat foc, luni, pe Autostrada Bucureşti - Constanţa în timp ce curăţa carosabilul. Vehiculul a fost tras pe banda de urgenţă, traficul nefiind perturbat de eveniment, au anunţat reprezentanţii Biroului de Poliţie Autostrada 2.
Autospeciala de deszăpezire a luat foc pe sensul Bucureşti - Constanţa, între localităţile Valea Dacilor şi Constanţa.
"La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri şi poliţie. Incendiul s-a manifestat la partea din faţă a autospecialei, cel mai probabil cauza fiind un scurtcircuit electric. Vehiculul a fost tras în banda de urgenţă, traficul nefiind perturbat", au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX, reprezentanţii Biroului de Poliţie Autostrada 2 Bucureşti - Constanţa.
Articole înrudite
- Cât costă vinieta de o zi prin Ungaria care apare lșa 1 aprilie?
- 4 victime într-un accident în care două camioane s-au ciocnit
- 7 autostrăzi și drumuri expres mutate la o companie de stat unde „luna trece, leafa merge”
- UE și Moldova prelungesc acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025
- VIDEO O camionetă cu lemne gonește pe autostradă pe contrasens